Povestea de dragoste dintre Adriana Marinescu şi Speak - pe numele lui din buletin, Ştefan Spiranu, a început în urmă cu patru ani, cei doi fiind daţi de gol chiar de Alex Velea. "E o adevărată telenovelă în trupa mea! DJ-ul meu, Speak, este în mare iubire cu o dansatoare de la Fly Project", declara Alex Velea în 2010.
Însă, din păcate pentru ea, a aflat din presă că bărbatul cu care se iubea de 4 ani de zile, o înşela cu fosta soţie a lui Liviu Vârciu. Amantlâncul avea loc în timp ce Adriana se afla în Mexic, în turneu cu trupa Fly Project. Imediat ce a aflat, fosta iubită a lui Speak şi-a şters de pe contul de facebook toate fotografiile care îi aminteau de povestea de iubire încheiată atât de urât. Pentru că cele mai bune remedii pentru o inimă rănită sunt distanţa fizică şi timpul, Adriana s-a mutat tocmai peste ocean, în Los Angeles, iar acolo a regăsit iubirea în braţele unui cetăţean american, de origine afro-americană. Mai mult decât atât, pare că a „înflorit” din nou, postând adesea fotografii sexy, în care pare foarte fericită.
Totuşi, admiratorii lui Speak şi ai Adrianei au fost luaţi prin surprindere destul de recent, după ce pe Facebook au apărut două conturi, cu numele acestora, iar la statutul relaţiei este trecut „married” (căsătoriţi). Mai mult decât atât, cel sau cei care au creat aceste profile false le menţin active, lăsând comentarii şi mesaje siropoase care ar fi trimise între Speak şi fosta sa iubită, Adriana, postând inclusiv fotografii cu cei doi, preluate de pe conturile reale. Cele două conturi au dat inclusiv cereri de prietenie către vedete, pentru a face iniţiativa lor să pară cât mai veritabilă, iar prietenii lor virtuali le-au lăsat o mulţime de comentarii în care apreciază cât de bine le stă ca şi cuplu şi că speră să nu se despartă vreodată. Rămâne momentan o enigmă cine se află în spatele acestei nebunii online şi ce interese ar putea avea, mai ales că totul a pornit cam în perioada în care relaţia dintre Speak şi fosta soţie a lui Liviu Vârciu a început să „scârţâie”. Dacă are cineva detalii, le aşteptăm ca de obicei pe deja celebra adresă de e-mail: [email protected]!
(Georgiana Laciu)