Cum s-a tăiat porcul la barul „Buggy”, de lângă casa lui Gigi Becali. Localul a fost făcut celebru de către verii Becali

De: Cancan
Publicat: 18/12/2016 | 15:08

Victor Becali nu putea fi acolo întrucât fratele lui Giovani Becali este în continuare în arest.

Giovani şi Gigi ar fi putut să taie porcul împreună, dar niciunul nu a fost la eveniment, nici măcar pentru a asista.

Gigi Becali şi Giovani Becali s-au certat din nou în momentul în care Gigi l-a vândut pe Florin Gardoş la Southampton pentru aproape 7 milioane de euro, iar finanţatorul Stelei „a uitat” să îi dea comisionul vărului său.

Tensiunile dintre cei doi s-ar mai fi aplanat în ultima vreme, dar e greu de spus când vor redeveni din nou apropiaţi, aşa cum au fost până la ultima ceartă.

La barul „Buggy”, unde verii Becali jucau table pe vremuri, s-a tăiat porcul

Cu toate că relaţiile dintre verii Becali sunt reci, la barul „Buggy” atmosfera este în continuare voioasă, iar porcul a fost tăiat.

Deşi erau aşteptaţi, nici Gigi, nici Giovani nu au fost prezenţi la eveniment

Gigi Becali şi Giovani Becali au mai fost certaţi o perioadă lungă de timp, atunci când Neaga a ajuns la Steaua fără ca mutarea să fie intermediată de către impresarul său de atunci, Giovani Becali. Giovani s-a supărat şi pe Gigi şi pe antrenorul de atunci al Stelei, Victor Piţurcă.

Relaţia dintre Giovani Becali şi Victor Piţurcă este acum foarte bună, după ce Giovani a ieşit din închisoare cei doi întâlnindu-se. „M-am întâlnit cu Giovani Becali de curând. E plin de viaţă. Îşi doreşte să fie cât mai aproape de familie şi se ocupă din nou de afaceri. E un alt om, cred că a învăţat foarte multe în această ultimă perioadă din viaţa sa”, declara la un post tv Victor Piţurcă după întâlnirea cu Giovani Becali.