Cum poartă vedetele ţinutele metalizate!

De: Cancan
Publicat: 05/06/2016 | 00:10

Alexandra Stan, Ana Morodan, Anna Lesko, Jojo, Alice Peneacă şi Alina Eremia au strălucit la evenimentele mondene.

Alexandra Stan

Cristina Crăciun

Capa paietată este un element spectaculos şi bine ales pentru statutul ei de vedetă pop. Mă amuză şi ideea de platfome animal print, însă cred că dacă alegea o pereche clasică de stiletto sau sandale cu barete mai simple şi un plic mult mai mic, ar fi pus în evidenţă mult mai bine capa care putea să joace astfel rolul principal în acest mix.

Maurice Munteanu

În mod paradoxal, sandalele 70’s, cu platformă animal print, se încadrează cum trebuie în ansamblu. Găsesc seducătoare această alură Studio 54, intens glamour şi cu accente pornchic, dar aş fi ales, obligatoriu, un alt model de clutch. Nici un ruj roşu, într-o nuanţă ‘’violentă’’, nu mi-ar fi displăcut.

Rocsana Marcu

Cristina Crăciun

Rochia nu îi stă rău, menţiunile fiind mai mult legate de păr, machiaj şi accesorii. La capitolul sandale, acestea trebuiau să aibe un model mult mai simplu, argintiul nefiind greşit. Părul trebuia să fie prins într-un coc la spate, carerea pe mijloc, iar în ceea priveşte machiajul, pus în evidenţă doar ochii şi buzele lăsate într-o nuanţă nude.

Maurice Munteanu

Este mult prea machiată, iar rochia cu un decolteu amplu o face să pară mai masivă decât este. Aş fi ales o pereche de sandale fără semi-platformă, din piele velur neagră şi aş fi ghidat întreaga apariţie în zona Dita Von Teese. Cred că Roxanei i s-ar potrivi această imagine.

Alice Peneaca

Cristina Crăciun

Alice este o femeie extrem de frumoasă cu nişte picioare senzaţionale, aşa că mi se pare firesc să le expună. Rochia închisă în partea de sus le pune şi mai bine în evidenţă, îmi place şi coafura naturală dar sexy în acelaşi timp. Catifeaua care reflectă lumina este şi ea foarte bine aleasă, pe scurt, doar de bine!

Maurice Munteanu

Cu asemenea picioare, chiar poţi purta orice model de rochie sau fustă! Alice e sexy şi degajă un aer de amazoană contemporană. Rochia îi vine ca turnată, în spiritul manechinelor-fetiş din perioada anilor ’90, precum Cindy Crawford sau Christy Turlington. O apariţie tonică & fresh!

Jojo

Cristina Crăciun

Este cool (din nou) ideea de paiete, mai ales că este şi una dintre tendinţele majore ale sezonului. Cred că i-ar fi stat şi mai bine dacă renunţa la sacou. Ştiu că noi, stilistii, milităm pentru acesta şi de cele mai multe ori avem un motiv serios pentru asta, însă aici braţele dezgolite ar fi pus şi mai mult în evidenţă rochia. Însă chiar şi aşa, îmi place!

Maurice Munteanu

Jojo şi-a găsit un stil care i se potriveşte şi care o reprezintă! Îmi place acest mix – rochia din paiete & blazerul masculin, purtat cu nonşalanţă. Are o imagine aflată în deplină concordanţă cu ce se întâmplă în lume, din punct de vedere fashion, în 2016! Felicitări!

Alina Eremia

Cristina Crăciun

Nu îmi displace această rochie, mai ales că este o schimbare bine venită la clasica little black dress, deşi şi aceea are de multe ori avantajele şi atu-urile ei. Sunt un pic prea multe elemente în modelul rochiei, de la material, la decolteul atipic până la crăpătură, se putea renunţa cu uşurinţă la unul dintre ele pentru un aer mai elegant.

Maurice Munteanu

Materialul ar fi trebuit să fie mult mai strălucitor, mai glamour, mai… memorabil. Nici execuţia rochiei nu mi se pare excepţională. Accesorizarea, coafura şi machiajul plasează ţinuta într-o zonă previzibilă. Se simte şi absenţa unei nuanţe mai intense de ruj. Alina ar trebui să fie mai îndrăzneaţă şi să acceseze ţinute mai tinereşti, chiar şi la un eveniment ‘’red carpet’’.

Denisa Nechifor,Rocsana Marcu, Raluka, Nicole Cherry, Mădălina Dorobanţu şi Elena Perseil au strălucit la evenimentele mondene.

Raluka

Cristina Crăciun

Nu îmi displace rochia, desi, în cazul paietelor, aş evita culorile. Aici însă există foarte multe, prea multe, elemente în acelaşi mix. La această rochie se potrivea foarte bine o coafură simplă, de exemplu un wet look cu tot părul dat pe spate sau o coadă extrem de simplă prinsă la ceafă cu cărare pe mijloc, pentru a lasă rochia în prim plan.

Maurice Munteanu

Rochia nu e nici sexy, nici spectaculoasă, nici rafinată. E doar o rochie cu paiete şi atât! În altă ordine de idei, coafura este un eşec vizual! Păcat! Domnisoara în cauză are o siluetă armonioasă şi ar putea mult mai mult!

Anna Lesko

Cristina Crăciun

Anna a avut dintotdeauna un stil vestimentar nonconformist care o prinde foarte bine şi a diferenţiat-o mereu. Este foarte cool şi foarte Studio 54 această salopetă din lurex, îmi place şi cureaua, tot aurie, din talie, este bine aleasă . Dacă renunţa la jacheta din piele şi îşi prindea părul pe mijloc am fi vorbit despre o ţinută wow până la capăt.

Maurice Munteanu

Jacheta din piele nu se potriveşte deloc cu salopeta!! Sânii par mult prea artificiali, iar coada într-o parte mă trimite cu gândul la un ansamblu folcloric (în mod normal, nu e nimc rău în asta, dar cred că Ana ţinteşte o altă zonă). Păcat, pentru că Anna Lesko este o femeie splendidă şi ar putea să arate mult mai actual, mai dinamic & mai stylish!

Denisa Nechifor

Cristina Crăciun

Nu îmi dau seama dacă vorbim despre o rochie sau un corset şi fustă, în ambele cazuri texturile materialelor şi croiala sunt frumoase. Funda putea să fie o idee mai mică. Singurul lucru pe care cu siguranţă l-aş fi schimbat este coafura. Părul prins sau dat pe spate (şi fara bucle!) ar fi pus mult mai bine în evidenţă corsetul şi linia umerilor, care poate fi extrem de sexy!

Maurice Munteanu

Nu îmi plac absolut deloc aceste bucle. Am mai spus-o şi o voi repeta la infinit! Rochia pare ok, funda în talie mi se pare un element stylish. Dar întreaga ţinută a fost ruinată de machiaj şi coafură!

Ana Morodan

Cristina Crăciun

Ana are suficent umor şi suficientă prestanţă pentru a purta cu lejeritate o rochie extrem de flashy. Paietele te pot păcăli astfel încât să nu mai vezi modelul rochiei, dar această croială de rochie petrecută este clasică şi elegantă. Îmi plac şi mânecile tip batwing care, contrar aparenţelor, subţiază silueta şi dau un aer disco look-ului. Sandalele sunt şi ele bine alese.

Maurice Munteanu

Această rochie-chimono retro, cu influenţe de cabaret burlesc, se potriveşte cu personalitatea exuberantă a purtătoarei. Îmi place faptul că Ana este asumată şi că tratează cu mult umor toată această chestiune ‘’fashion’’. În fond, asta înseamnă o semnătură personală.

Elena Perseil

Cristina Crăciun

Un alt exemplu de rochie flashy unde îmi place mai ales croiala clasică pe corp. Plicul este şi el bine ales, nu mă deranjează nici brăţara de la mână care putea să fie too much pentru această ţinută. Singura menţiune? M-aş bucura să nu mai văd, cel puţin o perioadă, acest model de pantofi cu platformă.

Maurice Munteanu

Nu recomand acest model de pantofi cu platformă ascunsă. Nu mi-au plăcut nici atunci când erau la modă. Rochia-bustieră se aranjează ciudat în zona decolteului! Altfel, îmi place materialul, cât şi coafura relaxată a Elenei.

Mădălina Dorobanţu

Cristina Crăciun

Unul dintre exemplele cele mai bune pentru texturile metalice, rochia Mădălinei este cool, sexy şi foarte modernă. Îmi place că este acoperită de sus până jos şi lasă materialul să “vorbească”, mai ales că acesta este şi mai spectaculos când prinde mişcare. Îmi plac şi cerceii XXL, sunt bine aleşi.

Maurice Munteanu

O apariţie glam, cu intense accente 80’s! Rochia mă trimite cu gândul la Raffaella Carra. Îmi plac şi cerceii masivi, spectaculoşi. Personal, aş fi optat pentru o altă coafură, eventual pentru una ceva mai structurată.

Nicole Cherry

Cristina Crăciun

Nicole Cherry arată cool aici, mă bucur să văd că păstrează un stil potrivit vârstei şi a ales să poarte tenişi, care, aleşi cum trebuie, pot însoţi oricând o rochie, mai ales la un eveniment dedicat industriei muzicale. Părul l-aş fi prins complet într-un coc, pentru a lăsa rochia să “respire” şi a alungi silueta, dar per total îmi place!

Maurice Munteanu

Părul are mult prea mult volum! De asemenea, încălţările sport o fac să pară mult prea scundă, şi nici nu flatează în mod particular silueta. Ţinuta are un aspect nefinisat, cu elemente care nu se potrivesc deloc între ele.