Fiică de milionari, Cristina Şucu a ştiut foarte clar că şi ea, la fel ca părinţii ei, Camelia şi Dan Şucu, va porni pe calea afacerilor.
„Niciodată nu s-a pus vreodată problema în mintea mea să aleg alt drum decât acesta, de a fi femeie de afaceri“, declara ea la un moment dat.
În pozele de faţă, Cristina este pe drumul ei, în drum spre serviciu, care serviciu este, de fapt, propria ei afacere, un loc de joacă pentru copii, pe care şi l-a deschis în complexul comercial Băneasa, o afacere care nu are nici o legătură cu domeniul de business în care au activat şi încă activează părinţii ei. Cristina a declarat că a investit în această afacere în jur de 700.000 de euro, parte ai familiei ei, parte împrumutaţi de la tatăl ei. După cum se poate vedea, Cristina, arată bine, este o tânără femeie de afaceri care se respectă, ajungând la birou cu maşina cu şofer.
Cristina şi soţul ei, Vlad Alexandru Ciocârlan, au început să aibă o relaţie în 2010, când el şi-a luat inima în dinţi şi a urmat-o la Londra, acolo unde ea îşi făcea studiile. A fost începutul nu doar al unei frumoase prietenii, dar şi preludiul unei frumoase căsătorii, el renunţând, în sfârşit, la aventuroasa viaţă pe care o ducea. Cioc a cerut-o de soţie în timpul unei vacanţe romantice, i-a pus pe deget un inel cu diamant de la cunoscuta casă De Beers, şi ceea ce a urmat a fost o nuntă ca în poveşti, pe malul Lacului Snagov. În octombrie, anul trecut, Cristina a devenit mama unei fetiţe, şi nu este exclus ca tocmai acest eveniment să fi stat la baza ideii de a pune pe picioare, ca business, un loc de joacă pentru copii.