Confruntarea finală! Ştim cum va decurge întâlnirea dintre LOREDANA CHIVU şi stewardesa care a umilit-o dacă…
În urmă cu câteva zile, un adevărat scandal a pornit între Loredana Chivu şi o stewardesă de la firma Tarom, după ce cea din urmă a postat pe contul său de Facebook o fotografie cu asistenta păcătoasă în care a dorit să atragă atenţia asupra felului în care aceasta e îmbrăcată. Între timp, respectivul cont de pe reţeaua socială a dispărut, după ce Anna Arieşan a decis că nu mai e o idee atât de bună să fie prezentă în mediul online, mai ales după ce a stârnit un „război“ cu binecunoscutul personaj din showbiz-ul nostru.
CANCAN.ro a stat de vorbă cu asistenta TV pentru a afla la ce „arme“ are de gând aceasta să recurgă în lupta cu stewardesa care a umilit-o.
„Mâine dimineaţă (n.r.: duminică) plec din Timişoara, iar la ora 6:00 voi avea o cursă tot pe o aeronavă Tarom. Sunt curioasă dacă domnişoara Anna Arieşan va fi pe respectiva cursă, pentru că ar fi tupeu maxim din partea celor de la Tarom dacă s-ar întâmpla aşa ceva. Nu doresc să mă cert cu ea, o voi ignora complet, dar a fost bătaie de joc ceea ce a făcut. Eu mi-am plătit biletul de avion“, a povestit în exclusivitate Loredana Chivu.
Mai mult decât atât, întreg scandalul a pornit la mijlocul săptămânii trecute, atunci când asistenta TV a zburat cu o aeronavă Tarom din Bucureşti către Timişoara. Atunci, ea a dat peste o stewardesă că era asistentă de zbor, mai îndeplinea şi „misiunea specială“ de paparazzi. Anna Arieşan a fotografiat-o pe blondă, iar imaginea în care îi comenta ţinuta a apărut rapid pe contul acesteia de Facebook.
Imediat ce a aflat, Loredana Chivu s-a aprins, a tunat, a fulgerat şi a decis că o astfel de faptă nu poate rămâne nepedepsită. „S-ar presupune că ar trebui să ai o educaţie şi să nu deranjezi pasagerii, nu îi pozezi când nu sunt atenţi şi îi umileşti pe reţelele virtuale! Bineinteles ca o sa am grijă să nu mai lucrezi la Tarom!“, scria blonda pe Facebook în urmă cu câteva zile.
Totodată, vedeta vrea să o dea în judecată pe stewardesă şi le-a cerut celor de la Tarom ca aceasta să fie concediată. Mai mult, Loredana Chivu spunea că nici măcar nu a fost sunată de către nimeni de la compania de zbor care să îi fi cerut scuze. Aşa că, noi le-am cerut în mod oficial celor de la Tarom un punct de vedere (citeşte AICI), iar în răspunsul legat de toate cele întâmplate nici n-a fost vorba de scuze. Aşadar, e foarte posibil ca Loredana Chivu să dea nas în nas cu aceeaşi stewardesă care a umilit-o, din moment ce până acum nu au fost luate niciun fel de măsuri (dacă aveţi mai multe informaţii despre stewardesă, aşteptăm să ne scrieţi pe pont@cancan.ro).