În această dimineaţă, Andreea Tonciu a devenit mămică pentru prima oară, iar după câteva ore de travaliu, dar şi momente de panică, a adus pe lume o fetiţă, care va fi botezată cu numele de Ana Maria Rebeca.
În urmă cu puţin timp, la câteva ore de la naştere, Andreea Tonciu a povestit prin ce-a trecut în dimineţa de miercuri, atunci când fetiţa sa a luat-o prin nepregătite, în momentul în care a venit pe lume mai repede decât avea termenul. Fetiţa sa a avut 3,200 kg, în momentul în care Andreea Tonciu a adus-o pe lume pe micuţa Rebeca, iar la naştere a primit nota zece. În cadrul emisiunii Acces Direct, moderată de către Simona Gherghe, Andreea Tonciu a mărturisit că a trecut prin clipe de panică, înainte să îşi aducă pe lume primul său copil, pe care l-a născut prin cezariană. Din câte se pare, Andreea Tonciu a avut ca termen pentru naştere data de 21 iunie, însă „bebeluşul a vrut să iasă mai devreme“.
„Plângeam şi tremuram de frică în casă, după ce mi s-a rupt apa“, a povestit Andreea Tonciu despre clipele prin care a trecut în această dimineaţă, în jurul orei 5:00, atunci când a simţit că intră în travaliu.
„Mă simt foarte bine! Sunt foarte fericită“, a mai declarat Andreea Tonciu, în urmă cu puţin timp, de pe patul de spital, în cadrul emisiunii televizate.