Leonard Doroftei a fost implicat într-un accident rutier şi din fericire nu s-a rănit grav. Acesta a făcut primele declaraţii despre incident.
Se pare că autoturismul în care se afla Leonard Doroftei s-a izbit de o maşină de pompieri care era în misiune. Fostul sportiv susţine că nu a fost vina lui.
„Veneam dinspre Ploieşti, mă duceam către Unirii, drumul liber – pe culoarea verde –, m-am trezit deodată cu o maşină de pompieri care avea o avarie şi era în misiune, dar erau pe contrasens, se grăbeau. Am frânat, am luat de volan, dar tot ne-am lovit. A patinat un pic, dar bine că sunt în regulă. Sunt ok, am un pic nasul roşu. M-am lovit la nas, dar sunt obişnuit. Probabil, airbagul m-a lovit. Când te loveşti de o maşină de pompieri”, a declarat Leonard Doroftei.