Eugen Cristea (66 ani), tatăl Gabrielei, se confruntă de ceva vreme cu probleme grave de sănătate. Bărbatul a fost internat într-un spital din Capitală, iar după ce medicii i-au făcut analize, au fost nevoiţi să recurgă la amputarea piciorului, iar acum riscă să îl piardă şi pe al doilea.
Gabriela Cristea a început emisiunea cu zâmbetul pe buze, chiar dacă tatăl ei trece prin clipe teribile, semn că vedeta preferă să nu amestece viaţa personală cu cea profesională. În plus, vedeta nici nu a vorbit despre situaţia tatălui ei.
„Nici nu ştiu cu ce să încep prima dată. Ieri am fost la munte, am fost la Sinaia. Când am plecat acasă am zis: bărbate, hai acasă că ia uite cum ninge. La Sinaia nu prea era zăpadă. Venind pe drum am auzit că încep iar codurile galben, roşu, zici că ghicim în cărţi. După asta am auzit ştirea cu băiatul care a furat bijuterii de milioane de euro”, a spus Gabriela Cristea.