Astăzi a fost o zi specială pentru cuplul Andra-Cătălin Măruţă. Nu doar că Andra a schimbat prefixul, împlinind 30 de ani, dar mai are şi un al doilea motiv de sărbătoare pentru că au ajuns la al optulea an de mariaj.
Pentru că nu putea rămâne mai prejos faţă de soţia sa, Cătălin Măruţă i-a transmis o declaraţie de dragoste Andrei, pe contul lui de Instagram, alături de o fotografie în care apare alături de David, fiul celor doi. „La mulţi ani iubirea mea! Eşti cel mai frumos Om pe care l-am întâlnit în viaţa asta!„, a scris Măruţă, după ce Andra declarase cu puţin timp în urmă că „Am un soţ minunat, o familie minunată, nu îmi mai doresc nimic. Dacă Dumnezeu vrea, ne mai dorim un copil! Azi împlinesc 30 de ani, 8 ani de căsătorie şi multe clipe fericite datorită minunilor din viaţa mea Cătălin, David şi Eva!”.
Cei doi s-au cunoscut în timpul emisiunii pe care o prezenta Măruţă, iar acesta a fost impresionat nu doar de frumuseţea Andrei, ci şi de maturitatea acesteia. Decis să o cucerească, Cătălin a aşteptat-o, apoi s-a trezit că Andra i-a făcut o surpriză, mutându-se cu el, după ce a primit acordul părinţilor.
(Georgiana Laciu)