Iuliana Luciu a plecat acum şase luni de la emisiunea în care era asistentă, iar acum lucrează într-un club din Centrul Vechi. Sora Nicoletei spune că nu este hostess şi a scris pe pagina ei de Facebook ce face.
„Fac ce fac şi iar îmi fac de cap!.Când lucram ca asistentă tv, eram catalogată proastă şi se spunea despre mine că fac umbră platoului degeaba! Am plecat şi eu cu un vis la subraţ în America aia mare… „că de ce am plecat!?” Uite aşa am vrut! Cine sunteţi voi să spuneţi că nu am dreptul să visez şi nici să-mi încerc norocul?! Mi l-am încercat! N-am avut şansa! Poate nu acum! Poate niciodată! Dar e visul meu şi eu nu voi renunţa la el doar pentru că îmi spun nişte oameni care apar la tv că nu sunt bună pentru visul meu!
Am să fug toată viaţa de spărgătorii de vise şi de oamenii care încearcă să te facă mic şi neînsemnat, doar ca să pară ei mari! Da, muncesc! Nu sunt hostess, aşa cum m-au catalogat, ar fi imposibil la vârsta mea! Am un parteneriat cu un club din Centrul Vechi! Şi dacă m-ar fi găsit acolo spălând pahare, nu-mi era ruşine! Nu e ruşinos să munceşti, ruşinos e să râzi de alţii, fără să te uiţi înainte în oglindă!
Vă rezerv o maaaare surpriză legată de cariera mea! „Puţintică răbdare,monşer!”. Va pup!”, spune Iuliana Luciu. Întâmplător sau nu, sora Nicoletei Luciu s-a gândit la un job, ba chiar şi-a pus intenţia în practică, după ce iubitul ei, magnatul Ioan Neculaie, a fost arestat..