CANCAN.ro a descoperit cine şi cum a pus mâna pe aşa frumuseţe de fată. ”Sexoasa” l-a înlocuit pe Piţi Jr. cu un miliardar putred de bogat! Afaceristul a ”convins-o” cu un Mercedes CLA roşu şi o vacanţă la St. Tropez. Acolo, ospăţ pantagruelic: caviar, lobsteri imperiali…super poveste
După trădarea lui Piţi Junior, Orlanda s-a refugiat în braţele unui bărbat bogat, putred de bogat!
Deşi Orlanda şi Alexandru Piţurcă au păstrat tăcerea în privinţa motivului despărţirii iremediabile, CANCAN.ro, site-ul nr. 1 din România, are toate detaliile! Cu toate că Piţi Jr. părea să îi fie fidel frumoasei sale iubite, în pofida distanţei fizice apărute după ce a plecat în Arabia Saudită, acesta a început să o înşele, iar Orlanda a aflat totul despre aventurile partenerului său (una dintre ele AICI). Nu numai din cancan.ro, site-ul nr. 1 din România! Cel care i-a fost aproape în momentele de suferinţă şi care a început să-i trimită mesaje de încurajare este nimeni altul decât proprietarul unei companii importante, cu o cifră de afaceri estimată de presa de specialitate la peste 200 de milioane de euro pe an. Un tip plecat de jos, din zona neagră, care a urcat fantastic, fiind foarte apreciat în piaţă pentru succesul şi maniera „di granda” în care a dezvoltat afacerea!
Revenind la povestea de dragoste, se pare că după ce Alexandru a descoperit mesajele de la afacerist, el şi Orlanda au decis să spună stop relaţiei, iar norocosul cuceritor a primit undă verde către inima femeii dorite, fără să îl mai intereseze absolut nimic! Şi, pentru că o astfel de femeie nu poate fi cucerită uşor, afaceristul a pregătit un întreg arsenal de seducţie, începând cu daruri mai mici, cum ar fi un Mercedes CLA nou nouţ, apoi a continuat cu o vacanţă chiar în această săptămână la… Saint Tropez! În fond, dacă îşi permite, măcar să se bucure de viaţă aşa cum se cuvine, la braţul Orlandei, cea care e una dintre cele mai sexy modele românce, o fire comunicativă şi cu simţul orientării.
Prânzul de fiţe: aproape un kg de caviar, lobsteri imperiali, litri de şampanie la Bagatelle Saint Tropez!
În ultima zi a lunii iulie, frumoasa Orlanda şi prietenii ei s-au distrat la Bagatelle Saint Tropez, într-o companie aleasă. Gaşca cu care Orlanda şi-a aşteptat iubitul a fost formată din: patronul unui restaurant din Herăstrău (un site tabloid a scris că Orlanda ar fi cu acesta, informaţie eronată, el fiind însă prietenul apropiat al noului iubit al Orlandei), noua iubită a acestuia şi alţii. La prânz, gaşca veselă a marcat obligatoriul Bagatelle, o plajă restaurant unde se mănâncă şi se bea industrial.
Prânzul începe la 14 şi muzica se dă din ce în ce mai tare până când toată lumea se îmbată pulbere. Loftul Rivierei Franceze. Diferenţa fiind că o masă ca a celor de mai sus costă de la 10.000 de euro în sus. Şi asta pentru că printre clienţii localului sunt cei mai bogaţi oameni din lume care, agitaţi fiind de atmosferă, se întrec în a comanda şampanii şi extravaganţe. Celebrul Max din Dubai, la plaja de lângă, comanda anii trecuţi şampanie cu frigiderul spre exemplu, pentru că era mai spectaculos. Majoritatea clienţilor vin cu yachturi pe care le lasă în larg şi sunt aduşi la mal la prânz + party.
Cu o seară înainte aceeaşi gaşcă a petrecut la L’Opera, un restaurant club în vogă din portul Saint Tropez unde era şi nimeni alta decât milionăreasa Lexy, care e peste tot, pozându-se în absolut toate poziţiile pe Instagram, ca nu cumva să aibă cineva vreun dubiu că este unde este! Sexoasa blondină este fiica lui Nicolae Ghinea, posesorul unei averi impresionante rezultată din afaceri imobiliare şi nu pare să îi fie străină deloc viaţa bună, „milionăreasa“ fiind cunoscută pentru apariţiile sale din cluburile din Capitală, de la Paris, Cannes, Miami, Dubai, iar acum şi de la Ibiza. Milionăreasa şi Orlanda au făcut şi un filmuleţ împreună în seara despre care v-am povestit, pe care l-au postat pe Instagram. Orice detalii picante legate de această poveste sunt mai mult decât bine primite la celebra adresă pont@cancan.ro!
(Georgiana Laciu)