Ca-n filmele cu rapperi americani, Cheloo a făcut un ”deal” cu procurorii! Şi-a recunoscut faptele şi…
Mai exact, Cătălin Ştefan Ion, aşa cum se numeşte artistul în acte, a făcut un acord de recunoaştere a vinovăţiei, procedură prevăzută de legea penală care îi permite să-şi negocieze pedeapsa. El a făcut o cerere în vederea unui acord de recunoaştere a vinovăţiei care permite persoanei pe numele căreia a fost pusă în mişcare urmărirea penală să-şi negocieze pedeapsa cu procurorul de caz, dacă îşi recunoaşte faptele, arată Adevărul.
Mai mult, Cheloo a solicitat o pedeapă minimă şi anume amenda penală sau închisoare cu suspendare. Una dintre condiţiile încheierii acordului este ca pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea ce formează obiectul cauzei să fie amenda sau închisoarea de cel mult 7 ani.
Cătălin Ştefan Ion este acuzat de consum şi trafic de droguri şi va fi trimis în judecată separat de ceilalţi inculpaţi la Tribunalul Prahova, care va parafa sau nu înţelegerea cu procurorii. (Gabriel Niculescu)