Fiica manelistului Florin Salam pare să îşi moştenească din plin tatăl, având talent muzical cât cuprinde, iar recent a dat dovadă că, asemenea tatălui ei, e un spirit glumeţ cu mult simţ de observaţie.
De ceva vreme, Betty Salam trăieşte o frumoasă poveste de dragoste alături de Cătălin, un tânăr care pare să îi fi furat inima. Chiar dacă momentan nu se află la vârsta la care să se gândească prea în serios la căsătorie, se pare că totuşi lui Cătălin i-ar plăcea să o vadă pe iubita lui în rochie de mireasă. Mai mult, după o postare pe Facebook în care o menţioneză pe fiica lui Florin Salam, Cătălin pare să aibă planuri măreţe în ceea ce-o priveşte pe aceasta. În respectiva postare de pe Facebook, cei doi au avut un schimb interesant de replici, din care s-a putut deduce faptul că nu ar trebui să mire pe nimeni dacă ar cere-o de soţie pe Betty Salam.
Mai mult decât atât, schimbul de replici pare să fi avut loc în urmă cu câteva zile, atunci când mai în glumă, mai în serios, Cătălin i-a adresat iubitei lui următoarele cuvinte: „Hai, spune tu, ce-ar zice tatăl tău!“. Totodată, propunerea a fost făcută în văzul tuturor, asta deoarece prietenii virtuali ai celor doi s-au sesizat imediat şi chiar le-a surâs ideea unei viitoare nunţi.