Andreea Marin a făcut ieri anunţul cu privire la divorţul de Tuncay Ozturk, iar astăzi a postat un mesaj neaşteptat.
Vedeta a postat pe o reţea de socializare un mesaj cu privire la incendiul din Colectiv şi nu la divorţ, aşa cum aşteaptau fanii. Andreea Marin este revoltată, din cauza faptului că un bărbat a dispărut cu 50.000 de euro din banii donaţi pentru răniţii din Colectiv.
”Bună dimineaţa! Va rog să citiţi şi să încercam cu toţii să facem ceva: justiţia să îşi facă treaba până la capăt într-o problemă de interes naţional, victimele care s-au revoltat în direcţia greşită să facă acelaşi lucru, dar îndreptându-se, căci acum au date corecte, împotriva adevăraţilor vinovaţi, colegii din media să scrie corect, informat, detaliat, astfel încât cei ce lucrează cu ei şi ţin în viaţă asemenea impostori să ştie cu cine au de-a face. Fundaţia Preţuieşte Viaţa a luat atitudine, a dat în judecată vinovatul, a câştigat. Executorul spune că nu are ce executa. Vinovatul e liber şi câştigă în continuare, fără să-l arate nimeni cu degetul. Iar victimele rămân cu impresia că tocmai cei ce i-au ajutat sunt vinovaţii, deşi noi ne-am implicat cu toţii într-un demers greu, emoţionant şi costisitor, pro-bono, fără o obligaţie de a o face şi cu tot sufletul. Cum poţi trăi liniştit cu 50.000 euro în buzunar, domnule Sararu, când ştii că ei erau destinaţi unor oameni ce au trăit o asemenea dramă, Colectiv? Te simţi bine, sănătos, nu doare nimic, nicăieri? În ce ţară trăim?! În ţara care funcţionează atât de bine precum arătăm că ne păsa. Mulţumesc pentru demersul jurnalistic informat de mai jos, daţi click şi citiţi, apoi daţi mai departe. Să ajungă până acolo, sus, unde cei ce au puterea de a face dreptate să înţeleagă că e timpul să o facă până la capăt”, a scris Andreea Marin pe Facebook.