Andra este una dintre cele mai iubite artiste de la noi, ea este şi jurată în show-ul „Românii au talent”, şi antrenor la “Vocea Copiilor Junior”, de la Pro TV. Andra şi Cătălin Măruţă formează o familie unită, care îi transformă în cel mai cunoscut cuplu de persoane publice de la noi, iar cele peste 4 milioane de fani pe care îi au împreună pe Facebook arată clar asta.
Mai mult, cântăreaţa şi prezentatorul TV sunt foarte simpatizaţi de publicul larg şi de aici interesul mare pentru viaţa lor privată. Andra a dezvăluit într-un interviu exclusiv pentru revista Ciao! ce apreciază cel mai mult la soţul ei.
”La Cătălin… de unde să încep şi unde să închei? În primul rând, m-a fascinat creativitatea lui. Găseşte soluţii în orice situaţii, nu intră în panică, e stăpân pe situaţie, e un profesionist impecabil, e profund, afectuos şi… nu în ultimul rând, un tată extraordinar”, a declarat Andra pentru revista Ciao!.