Amanta DIDI acuzată că a făcut praf concertul RIHANNEI!
Chiar dacă au avut o mare surpriză atunci când Rihanna a urcat pe scenă şi au constatat că show-ul e cu totul diferit faţă de cel din alte ţări, cei 50.000 de fani care au mers duminică seară să o vadă pe Rihanna au avut parte şi de ceva momente neplăcute. Mai exact, ar fi vorba despre cele la nivel de organizare, pentru că cea care s-a ocupat de bunul mers al lucrurilor a fost Dana Săndulescu, poreclită şi Didi. Fiica muzicianului Johnny Săndulescu ar fi dat-o în bară în ceea ce priveşte mare parte din spectacolul „prinţesei pop“. De asemenea, Didi, care e amanta cunoscutului impresar Marcel Avram nu ar fi dat importanţă anumitor amănunte.
„Programul aşa cum era afişat de D&D. 21:00-23:00 Rihanna. La 21:20 a început, la 22:40 era gata. 30% din concert ecranele nu au mers“ sau „Am aşa o stare de satisfacţie de om mic de tot când nu mă duc la un concert şi iese prost. Mulţumesc, Marcel Avram! Pentru a nu ştiu câta oară“, au fost comentariile revoltate ale spectatorilor, cei care o acuză pe amanta lui Marcel Avram de faptul că show-ul din Piaţa Constituţiei nu ar fi ieşit ca la carte, aşa cum s-ar fi aşteptat toată lumea, în special pentru că era vorba despre un concert de-o asemenea anvergură.