Diana Munteanu, amestecată într-o mega escrocherie cu fotomodele. Poliţia a înregistrat deja zeci de plângeri!
Potrivit unor surse din Poliţie, anchetatorii au mari bătăi de cap din cauza unei firme care, sub paravanul unei afaceri cu fotomodele, ar fi reuşit să convingă zeci de persoane să achite, degeaba, sume importante de bani. Conform poliţiştilor, este vorba despre Artemis Models, o societate care, în mod oficial, descoperă, pregăteşte şi lansează fotomodele. În realitate, spun anchetatorii, lucrurile nu stau deloc aşa. Reprezentanţii firmei au închiriat un sediu în incinta magazinului Unirea, iar mai mulţi angajaţi stau împrăştiaţi în faţa centrului comercial, unde abordează, în special, fete cât mai tinere sau persoane care au copii mici. Viitoarele victime sunt initial complimentate, în sensul că fetele află că au trăsături şi fizic de manechine, iar părinţii că au copii foarte frumoşi, ideali pentru reclame.Ulterior, reprezentanţii Artemis Models îi pun să plătească sume care uneori depăşesc 3000 de lei.
În schimbul banilor, aceştia ar trebui să beneficieze, initial, de şedinţe foto profesionale, iar apoi să semneze contracte generoase pentru prezentări de modă ori reclame. În acest sens, oamenii semnează contracte şi primesc bon fiscal pentru sumele achitate. Singura problemă este că, de fapt, şedinţele foto nu mai au loc, iar contractele visate nu se concretizează niciodată. Când realizează că au fost traşi pe sfoară şi revin la sediul firmei pentru rezilierea contractelor, de cele mai multe ori sunt daţi afară de unii angajaţi cu aspect de bodyguarzi ori completează, degeaba, cereri de reziliere.
Mulţi dintre aceştia se duc apoi la Secţia 10, iar anchetatorii au strâns, în acest sens, zeci de reclamaţii. “Sunt zeci de plângeri, multe dintre ele au fost deja declinate Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Sector 3, care au descins deja la sediul societăţii, însă nu s-au luat încă măsuri legale împotriva acestora”, au afirmat poliţiştii. Sursele citate au precizat că reprezentanţii societăţii respective se mută din oraş în oraş, cu acelaşi mod de operare. Cu toate acestea, atunci când se promovează pe internet, reprezentanţii Artemis susţin că, unul dintre modelele lor de success a fost chiar prezentatoarea tv Diana Munteanu, dar şi alte câteva actriţe cunoscute. În plus, tot reprezentanţii Artemis se laudă că modelele lor au prezentat pentru Cătălin Botezatu şi Doina Levinţa, dar şi în străinătate, pentru Jean Paul Gautier sau Valentino. Contactată telefonic de cancan.ro, Diana Munteanu a declarant că nu ştie nimic despre acest lucru şi nu are ce comenteze. “Nu cunosc nimic despre acest subiect, nu am ce să comentez”, a spus Diana Munteanu.(Andrei Dumitrescu)