Augustin Viziru şi Maria Constantin se află, în continuare, în competiţia ”Ferma Vedetelor” şi sunt foarte apropiaţi.
Maria Constantin se înţelege de minune cu Augustin Viziru, după ce soţul ei, Marcel Toader, a părăsit competiţia. La un moment dat, cei doi au fost surprinşi într-o ipostază extrem de apropiată.
Augustin Viziru i-a făcut un masaj la gât Mariei Constantin, deoarece a văzut că este tensionată, iar Ionuţ Iftimoaie l-a avertizat imediat: ”Ai grijă! Vezi că te vede Marcel!”.
Maria Constantin a explicat că se înţelege bine cu Augustin Viziru deoarece are o situaţie similară cu a lui. Anul trecut, actorul a venit la ”Ferma Vedetelor” cu fratele lui, iar ea a venit în această ediţie cu soţul ei.