Anul 2016 a fost unul plin de împliniri pe plan profesional, dar şi personal, pentru Adela Popescu. După ce şi-a găsit fericirea alături de Radu Vâlcan şi şi-au unit destinele, a venit firesc momentul pentru următoarea etapă: aceea de a deveni mămică!
Adela Popescu şi Radu Vâlcan sunt în al nouălea cer de când pe lume a venit fiul lor, Alexandru. Cei doi actori au ales să-l ţină ascuns pe micuţ, însă aşteptarea a luat sfârşit, iar acum nu doar că au început să posteze imagini cu acesta, dar îşi mai ţin şi fanii la curent cu noutăţile din viaţa fiului lor.
În urmă cu puţin timp, Adela Popescu a dezvăluit pe blogul personal că Alexandru a rostit primul lui cuvânt. „Până acum băiatul s-a înţeles cu noi cu câte un ghe, ghi, uuuuu, oooo, bla, eh, şi aşa mai departe. Însă pe ascuns, şi eu şi taică-su, insistam, nerăbdători, fiecare după propriul interes, să repete cuvintele magice. „Maaaa-maaaa” în speţă. Copilul râdea şi practic mă batjocorea răspunzându-mi cu ghiiiiiii sau gheeee! Eu insistam şi când întindea mâna să mă mângâie repetam „Maaaaa-maaaaa”! Copilul privea uimit că nu înţeleg că nu a venit încă momentul. Radu, de asemenea, într-o pauză de citit poveşti, „scăpa” ca din senin câte un „tttta-ttta” apăsat. Ce să mai zic, războiul stelelor, pistol cu apă pe lângă noi.
Problema este că astăzi, de Moş Nicolae, iubirea mea a hotărât că a venit momentul. Momentul să spună primul cuvânt cu înţeles de sine stătător. Cu durere în inimă vă anunţ că Alexandru a spus clar şi răspicat TA-TA! Aşadar, astăzi de Moş Nicolae, „am înfrânt”! Nu mi-am pierdut însă cumpătul. M-am scuturat bine şi mi-am spus: A fost o pură întâmplare. Statistica spune că majoritatea copiilor spun primul cuvânt TA-TA, pentru că este mai uşor de pronunţat. De asemenea, în timp ce eu petreceam quality time cu băiatul, tatăl, pe tura lui, juca murdar. Deci, acest TA-TA rostit total impersonal, a fost doar o urmare a insistenţei celui mai sus menţionat, în niciun caz nu arată vreo preferinţă. Şi cu asta am incheiat! Acum că mi-am vărsat năduful, vă spun că nu exista cadou mai frumos pe care să ne fi dorit să-l primim”, a scris Adela Popescu pe blogul personal.
(Georgiana Laciu)