Delia Matache are toate motivele să fie fericită: a reuşit să revină in ultimii ani cu mega succes în industrie, dupa ce şi la începuturile carierei dădea lovitura cu N&D, cea care făcea furori în anii 2000, este căsătorită cu un bărbat care o adoră şi lucrează cot la cot cu ea, iar pe 16 septembrie vor aniversa 4 ani de când au spus “Da!” în faţa altarului. Nu în ultimul rând hiturile vin unul după altul, iar concertele parcă nu se mai termină.
Însă, deşi sentimental, financiar şi profesional Delia pare că a bifat tot, ceea ce îi mai lipseşte acum este apariţia unui copil. Cu toate că s-a mai “împlinit” în ultimii ani, asta nu o încurcă deloc, iar estetic chiar o prinde bine. Totuşi, privind cele mai recente fotografii cu artista, zvonurile legate de o posibilă sarcină a Deliei par să fie tot mai justificate. Însă, deşi mama ei a declarat în mai multe rânduri că o vede ca pe o viitoare mamă excelentă, cântăreaţa a negat constant.
Mai mult decât atât, în urmă cu câteva luni, Delia scria un text destul de dur în privinţa veşnicei întrebări venite din partea fanilor. „Treaba cu copilul mă enervează cam la fel de mult pe cât îi deranjează imigranţii pe extremiştii de la noi. De ce nu fac un copil? Nu ştiu! Dacă aş planta câte un copac pentru fiecare întrebare legată de copil aş reîmpăduri toată România. De ce nu fac un copil? Pentru că nu sunt în starea necesară acum. Vreau să îmi iau rucsacul în spate şi să fug departe. Aş fugi în Nepal, aş merge în Tibet sau aş înnota până în Noua Zeelandă înainte de face un copil”, a scris Delia, pe blogul ei.