Marian Dârţă a văzut moartea cu ochii la sfârşitul săptămânii trecute din cauza unui atac vascular, însă medicii au reuşit să-l stabilizeze.
Dârţă a fost diagnosticat în urmă cu patru ani cu o tumoare malignă la cap, iar de atunci se luptă în fiecare zi ca să supravieţuiască. ”Tumoarea a crăpat, mă pansează şi de două ori pe zi pentru că îmi curge de acolo lichid”, a spus Dârţă la o emisiune tv. El a precizat că medicii au intervenit la timp şi i-au salvat viaţa, însă spune că nu ştie cum se va descurca mai departe. ” Nu mai am casă. Nu mi-am mai permis să plătesc şi chiria şi tratamentul. Speranţa mea este în bunul Dumnezeu, mă rog zi şi noapte”, a mai spus el.