CANCAN.ro a aflat că Alina şi Cristi Borcea au depus actele la notar, iar divorţul este doar o chestiune de timp. Mai mult, cei doi soţi (încă) au făcut şi partajul averii agonisite împreună.
Alina Borcea a făcut declaraţii pe marginea subiectului care ţine o ţară întreagă cu sufletul la gură: divorţul de Cristi Borcea. Timişoreanca a încercat să-şi facă soţul să nu renunţe la ea şi familia lor, însă, până la urmă, după lungi tratative, între cei doi a mai rămas doar cei doi copii şi averea pe care o vor împărţi egal. Înainte să plece în America, Alina a spus că nu se desparte de soţul ei, însă adevărul este cu totul altul. CANCAN.ro a aflat că blonda şi afaceristul au semnat deja actele la notar, iar timp de o lună se pot răzgândi asupra evenimentului. În urmă cu câteva zile, Alina şi-a făcut bagajul şi a plecat în America împreună cu cei doi copii ai săi, însă înainte să facă asta şi-a dus fiul în vizită la Borcea, la penitenciar, unde au discutat şi despre ultimele detalii cu privire la separarea lor. Partajul soţiilor Borcea se ridică la zeci de milioane de euro, iar pe lista bunurilor se află şi hotelul Burebista din Timişoara, care deja a fost scos la vânzare.
CANCAN.ro a aflat că preţul solicitat ar fi de aproximativ 4.000.000 de euro, bani care vor surveni în conturile celor doi copii pe care îi are cu Alina. ”Acum o săptămână s-a semnat o procură premergătoare divorţului între Alina şi Cristian Borcea, în care s-au stabilit unele condiţii ale divorţului, respectiv plecarea şi stabilirea celor doi minori care au cetăţenie americană. S-a hotărât, evident, asupra unei sume decente lunare de întreţinere a copiilor. Este o sumă acoperitoare. Avem un termen limită stabilit ca fiind 30 iunie”, a declarat Lilica Poppa, avocata familiei Borcea.
După divorţ, Alina Borcea va rămâne cu două imobile: casa din Pipera şi apartamentul din Miami, unde timişoreanca va locui împreună cu cei doi copii. Soţia lui Borcea a plecat peste hotare, în săptămâna 14-20 martie, unde îşi aranjează stilul de viaţă. Când se va separa de Alina definitv, Borcea va rămâne cu Pelinel, al cărui copil îl va recunoaste din prima zi. Afacristul nu i-a cerut niciodată Valentinei să facă testul ADN şi nici nu va dori ca acest lucru să se întâmple, deoarece copilul este garantat al lui, iar el nu are niciun dubiu.
Avere Borcea
Cristian Borcea are o avere estimată de 35 de milioane de euro, potrivit Forbes 500 miliardari. Firma Transpeco Logistic&Distribution, specializată în comercializarea carburanţilor şi din care Borcea deţine 50% din acţiuni, a avut în 2012 o cifră de afaceri de 32,6 milioane de euro şi un profit net de 11,01 milioane de euro.O altă firmă controlată de Borcea, Crimbo Gas, a avut tot în 2012 o cifră de afaceri de 9,1 milioane de euro şi un profit de 14.000 euro. Asta exceptând afacerile pe care le are cu Mihaela Borcea, prima soţie, care are în grijă Ballroom-ul Magic Place Events Crângaşi, plus Magic Place Aqua Parc Crangasi, dar şi clinica de înfrumuseţare Michelle, fondată în 2004, un business care generează venituri de un milion de euro pe an. Mihaela mai este implicată şi în conducerea hotelurilor deţinute la Botoşani şi Mamaia, dar şi în afacerea Auto Gaz Trading, cu activităţi în distribuţia de gaz petrolier lichefiat.
Nici Alina Borcea nu a fost o femeie chiar casnică şi s-a implicat în afaceri precum ştrandul Moghioroş, situat în Drumul Taberii, şi care se întinde pe o suprafaţă de 1.350 mp, dar şi un alt salon de evenimente “Magic Place”, situat tot în cartierul Drumul Taberei
Don Juan al României
Cristi Borcea este tatăl a şapte copii: trei din casatoria cu Mihaela – Patrick (17 ani) si gemenii Mihai Angelo si Antonia Melissa (12 ani), doi din mariajul cu Alina – George Alexandru (4 ani) si Gloria Elena (7 luni), unul din aventura cu avocata Simona Dana Voiculescu, o fetita de 8 ani, si altul cu Valentina Pelinel, care urmeaza sa se nasca in doar cinci luni. Cristi Borcea a fost casatorit 22 de ani cu Mihaela Borcea, de care a divortat in 2011, iar apoi s-a casatorit cu Alina Borcea, iar in paralel avea o relatie cu Valentina Pelinel, care era casatorita cu fostul om politic Cristian Boureanu. Fostul sef de la Dinamo se afla in arestul Capitalei de cateva luni, dupa ce numele lui a aparut in dosarul in care judecătoarea Geanina Terceanu este acuzata, alaturi de fratii Victor si Ioan Becali, ca ar fi primit 220.000 de euro pentru a da o solutie de achitare in dosarul „Transferurilor”. Procurorii DNA detin probe ca Terceanu ar fi fost cea care ar fi pus la punct toate detaliile afacerii, inclusiv circul pe care l-a făcut Giovani Becali in sala de judecată. Pana sa fie adus in Arestul Central, din aprilie 2014, cand a fost condamnat la 6 ani si 4 luni de inchisoare in dosarul „Transferurilor”, Borcea a fost inchis in Penitenciarul Poarta Alba Constanta.
Larisa Ciută