Omul momentului în tenis, GABRIEL TRIFU, despre Halep, Ţiriac & divorțul de Catrinel Sandu
ALTCEVA cu Adrian Artene
Acasă » Vedete » Bianca Dragusanu » Primele imagini clare cu burtica de graviduţă a BIANCĂI! Aflată în luna a 5-a, sarcina vedetei este de la o zi la alta mai evidentă

Primele imagini clare cu burtica de graviduţă a BIANCĂI! Aflată în luna a 5-a, sarcina vedetei este de la o zi la alta mai evidentă

De: Cancan 18/06/2016 | 00:00

În ultimii patru ani, Bianca şi Victor s-au căsătorit, au divorţat, iar mai apoi s-au împăcat pentru că au realizat că iubirea lor este mai puternică. S-au cunoscut la "Dansez pentru tine", în 2012, iar la scurt timp după emisiune au format un cuplu. După doar câteva luni de relaţie, cei doi s-au căsătorit, însă au divorţat după şase luni de mariaj.

După ce s-a reîmpăcat cu Victor Slav, Bianca a redevenit aceeaşi femeie zâmbitoare şi bine dispusă. Apoi a venit în sfârşit şi vestea bună mult aşteptată: cei doi vor avea o fetiţă! „Sper să fie o mini-me. Mă simt foarte bine, am pofte, am de toate. Victor este foarte fericit, iar când vom afla sexul bebeluşului îl voi comunica tututor. Până acum totul merge foarte bine. Sper să mă îngraş maxim zece, doisprezece kilograme, ca să slabesc în viteză”,  a spus Bianca într-un interviu.

După ce a ţinut pe toată lumea cu sufletul la gură, pentru că refuza să confirme dacă este într-adevăr însărcinată, Bianca Drăguşanu a făcut în sfârşit marele anunţ. Vedeta a dezvăluit motivul care a determinat-o să ţină secret faptul că e gravidă. „Eu am o trombofilie la picioare. Fiind suspectă de această boală, riscam să fac avort spontan până la 4 luni şi jumătate”, a declarat Bianca Drăguşanu într-un interviu.

„În Mexic am conceput-o pe fiica noastră. Lui Victor i-am scris pe un bon. Să ştii că pe mine m-a trimis Dumnezeu pentru că m-a cerut mami şi pentru că am nevoie de tine, tati>>, aşa i-am dat vestea. Când a aflat îmi spunea că o să leşine”, a mai adăugat Bianca.

Burtica vedetei este tot mai evidentă.
Burtica vedetei este tot mai evidentă.

Cei doi îndrăgostiţi sunt acum mai fericiţi ca niciodată şi, cel mai probabil, s-au apucat de reamenajări pentru a întâmpina aşa cum se cuvine venirea micuţei lor. CANCAN.ro, site-ul nr. 1 din România, a filmat-o pe Bianca Drăguşanu în timp ce făcea cumpărături alături de prietena sa. Dacă în privinţa vestimentaţiei se pot pronunţa doar profesioniştii verdict.ro, site-ul nr. 1 de fashion review din România, ce vă putem noi arăta este burtica tot mai evidentă a Biancăi, care se vede chiar dacă aceasta îşi tot trage în jos cămaşa. Ce-i drept, nici Victor Slav nu s-a lăsat mai prejos după ce a aflat că femeia iubită îi va dărui un copil, răsfăţând-o în ultima perioadă cu multe cadouri de pe , site-ul nr. 1 de shopping al vedetelor.

Bianca Drăguşanu şi Victor Slav s-au întâlnit în platoul unei emisiuni şi s-au căsătorit la scurt timp. Căsnicia lor a durat doar şase luni, după care au divorţat. Cu toate acestea, cei doi şi-au dat seama că nu pot trăi unul fără celălalt şi s-au împăcat, iar în curând vor deveni părinţi.

(Georgiana Laciu)

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Recunoști fetița din imagine? Acum este mamă a patru fiice și arată spectaculos
Recunoști fetița din imagine? Acum este mamă a patru fiice și arată spectaculos
FOTO. Imagini hot cu știrista care i-a luat locul fiicei lui Anghel Iordănescu
FOTO. Imagini hot cu știrista care i-a luat locul fiicei lui Anghel Iordănescu
Doliu în televiziune! A murit actorul copilăriei noastre
Doliu în televiziune! A murit actorul copilăriei noastre
Cine are prioritate într-o astfel de intersecție. Puțini șoferi cunosc răspunsul corect
Cine are prioritate într-o astfel de intersecție. Puțini șoferi cunosc răspunsul corect
Niculina Stoican, în doliu! Interpreta de muzică populară suferă cumpli de când a aflat
Niculina Stoican, în doliu! Interpreta de muzică populară suferă cumpli de când a aflat
„Ne-au păcălit, jos pălăria!” Cu câteva ore înainte de explozia pagerelor, Hezbollah încă le împărțea membrilor săi
„Ne-au păcălit, jos pălăria!” Cu câteva ore înainte de explozia pagerelor, Hezbollah încă le împărțea...
Corespondență din Ungaria după ce Dunărea s-a revărsat. Satul acoperit de ape, în care localnicii au înlocuit mașinile cu bărcile
Corespondență din Ungaria după ce Dunărea s-a revărsat. Satul acoperit de ape, în care localnicii...
Chinezii au lansat în România rivalul Dusterului 3 Preț accesibil și dotări pe care nu le vedem pe SUV-ul românesc - FOTO
Chinezii au lansat în România rivalul Dusterului 3 Preț accesibil și dotări pe care nu...
Pensia lui Irinel Columbeanu a crescut, după recalculare! Patronul azilului unde locuiește a dezvăluit cât încasează, acum, fostul milionar
Pensia lui Irinel Columbeanu a crescut, după recalculare! Patronul azilului unde locuiește a dezvăluit cât...
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
VIDEO Care este relația dintre Alin Oprea și copiii săi în acest moment? „Ei demonstrează în orice poziție cât de apropiați și cât de susținători sunt pentru mama lor.”
VIDEO Care este relația dintre Alin Oprea și copiii săi în acest moment? „Ei demonstrează...
Nelson Mondialu', afirmație șocantă după nunta fiului său: „Liana nu e nevasta mea”
Nelson Mondialu', afirmație șocantă după nunta fiului său: „Liana nu e nevasta mea”
Viitura de pe Dunăre se îndreaptă spre România. Primele măsuri luate de Apele Române, pentru a preveni un dezastru
Viitura de pe Dunăre se îndreaptă spre România. Primele măsuri luate de Apele Române, pentru...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de inimă…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de...
Telefoanele Samsung care vor primi actualizarea la versiunea stabilă Android 15
Telefoanele Samsung care vor primi actualizarea la versiunea stabilă Android 15
Nu o să vă vină să credeți! Ce a fost mai întâi: PORTOCALA sau CULOAREA?
Nu o să vă vină să credeți! Ce a fost mai întâi: PORTOCALA sau CULOAREA?
„Facem foarte mult sex și doarme...”. Mădălin Ionescu, declarații incendiare despre Cristina Șișcanu, în direct, la emisiunea lui Măruță
„Facem foarte mult sex și doarme...”. Mădălin Ionescu, declarații incendiare despre Cristina Șișcanu, în direct,...
Cum se bea, de fapt, dintr-o sticlă care are dopul atașat. Este un secret al producătorilor. Nu o să te mai deranjeze niciodată, indiferent că recipientul e de Cola, apă sau bere
Cum se bea, de fapt, dintr-o sticlă care are dopul atașat. Este un secret al...
Orașul din România pe care l-au făcut rușii. A fost proiectat chiar la Moscova, străzile sunt paralele și foarte lungi. E ceva unic la noi în țară
Orașul din România pe care l-au făcut rușii. A fost proiectat chiar la Moscova, străzile...
Mașinile pe benzină care dispar din UE. Cutremur pe piaţa auto: Se va întâmpla din 2025
Mașinile pe benzină care dispar din UE. Cutremur pe piaţa auto: Se va întâmpla din...
Viitura de pe Dunăre va intra în România peste o săptămână! Apele au făcut prăpăd în Budapesta: Parlament inundat, trafic suspendat
Viitura de pe Dunăre va intra în România peste o săptămână! Apele au făcut prăpăd...
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu...
Producătorii de cafea se confruntă cu riscuri din cauza noii legi UE privind defrişările
Producătorii de cafea se confruntă cu riscuri din cauza noii legi UE privind defrişările
Putin a dat ordin. Anunțul cel mai așteptat pe planetă. Rusia a renunțat
Putin a dat ordin. Anunțul cel mai așteptat pe planetă. Rusia a renunțat
Ți-ai pierdut telefonul? Acum îl poți depista și offline. Ce pași trebuie să urmezi
Ți-ai pierdut telefonul? Acum îl poți depista și offline. Ce pași trebuie să urmezi
Acești doi părinți au ales un nume pentru fiul lor, însă Evidența Populației nu i-a lăsat. Cum voiau să-și numească băiatul
Acești doi părinți au ales un nume pentru fiul lor, însă Evidența Populației nu i-a...
Milionarul român de 28 de ani, un alt gest uriaş după ce a ajutat o mamă singură cu 3 copii: Iubesc să ofer cât pot de mult
Milionarul român de 28 de ani, un alt gest uriaş după ce a ajutat o...
Bogdan Ionescu de la Insula Iubirii s-a căsătorit! Fostul iubit al lui Hannelore și fosta ispită a sezonului 6 a făcut anunțul
Bogdan Ionescu de la Insula Iubirii s-a căsătorit! Fostul iubit al lui Hannelore și fosta...
Medana a răbufnit după declarațiile scandaloase făcute de Larisa Uță, fosta soție a lui Alin Oprea: „Rămăsese asemeni unui maidanez abandonat, fără bani, fără casă, fără nimic”
Medana a răbufnit după declarațiile scandaloase făcute de Larisa Uță, fosta soție a lui Alin...
Cine deține, de fapt, lanțul de farmacii Catena din întreaga țară. Puțini români știu că în spatele acestei mega-afaceri se află o femeie
Cine deține, de fapt, lanțul de farmacii Catena din întreaga țară. Puțini români știu că...
Animalul crescut numai în România și care oferă un produs premium. Străinii plătesc oricât pentru așa ceva. Statul îți dă 500 de euro doar pentru că îl ai în curte. Poți face bani frumoși, fermierii vând totul de la poartă, nici măcar nu ajung în magazine
Animalul crescut numai în România și care oferă un produs premium. Străinii plătesc oricât pentru...
Dan Bittman, părere sinceră despre femeile care apelează la operațiile estetice: „Nu știu când să se oprească”
Dan Bittman, părere sinceră despre femeile care apelează la operațiile estetice: „Nu știu când să...
×