Show-uri incendiare, tinute extravagante si provocatoare au fost ingredientele Romanian Music Awards de la Brasov!
Gala, care s-a intins pe durata a patru ore, a inceput la ora 19.00, cu sosirea artistilor pe covorul rosu. A urmat apoi urcarea celor mai in voga artisti romani pe scena, ocazie cu care au tinut sa-si rasplateasca fanii cu show-uri pe masura.
„Am venit asta seara cu ganduri bune ca de obicei, e o petrecre mare mare in Brasov si ne bucuram de acest eveniment si daca e sa fie mi-as dori si eu un premiu, m-ar bucura. Am ales pentru asta seara o tinuta semnata Corina Vladescu, ceva comod in care ma simt foarte bine la care am ales ca si accesoriu o oglinjoara”, a declarat Elena Gheorghe.
La editia din acest an au fost acordate premii pentru Best Female, Best Male, Best Group, Best DJ, Best Song, Best Album, Best Dance, Best Pop, Best Hip-Hop, Best Rock, Best Video, Best New Act, Best Live si Best Website, la fiecare categorie existand cate cinci nominalizari. In mai putin de o luna si jumatate, artistii nominalizati la cele 14 categorii au obtinut pe site-ul evenimentului peste un milion de voturi. Cele mai multe premii primite s-au indreptat catre Smiley care a obtinut trofeul pentru Best Male, Cea mai difuzata piesa si Premiul Radio 21.
„Ma simt bine, imi plac evenimentele de genul asta si sa si cant. Chiar nu sper la nici un premiu, nici nu ma intereseaza prea tare”, ne-a declarat Smiley cu putin timp inainte de-a primi trofeele.
A fost urmat de Alexandra Stan care aplecat acasa cu doua premii, pentru Best Song si Border Breaker. La categoria Best Rock, castigatori au fost baietii de la trupa VUNK. Cel mai bun DJ s-a dovedit a fi in acest an DJ Andi iar la categoria Best New Act a fost desemnat ROA. Cel mai sexy videoclip a fost cel al Andreei Balan.
„Ma bucur foarte mult pentru acest premiu. The bunny show a fost lansat in aceasta seara, un nou concept, asa dupa cum obisnuiesc sa fac din 6 in 6 luni. Pe viitor promit multa muzica de calitate, dans, pasiune si perseverenta”, ne-a impartasit artista Andreea Balan.
La categoria best dance invingatori au fost cei de la Play and Win iar Corina Bud si-a adjudecat trofeul pentru Fashion Icon. Titlul de Best Female i-a revenit lui Inna. Andreea Banica nu a plecat nici ea cu mana goala acasa obtinand premiul la categoria Best Video. Cel mai bun album a fost desemnat castigator cel semnat de Puya. Editia din acest an a fost transmisa live in 13 tari – Romania, Moldova, Ungaria, Bulgaria, Albania, Bosnia Hertegovina, Croatia, Grecia, Macedonia, Slovenia, Serbia, Muntenegru si Turcia.