Mai greu decât la Asia Express i-a fost începutul în showbiz. Shift: “Mama a început să plângă!”
Gabriel Istrate a făcut carieră sub numele „Shift”, personaj care a și ajuns în competiția “Asia Express” alături de Connect-R. Puțini știu, însă, cine este Shift, în afara muzicii cu mesaj și a clipurilor cu milioane de vizualizări. Artistul a vorbit, în exclusivitate pentru CANCAN.RO, despre începuturile sale în showbiz, pline de emoții, mai ales din partea celor apropiați, când mama sa ajungea să fie sensibilizată până la lacrimi de fiul cântăreț.
Piese precum “Sus pe toc”, “Avioane de hârtie”, sau “Prefer” și-au găsit negreșit locul în topul preferințelor publicului, care a dat play de milioane de ori hit-urilor lui Shift. Cu toate acestea, confidentul lui Connect-R se declară un artist care nu a alergat niciodată după succes și cifre.
“Nu voiam să mă angajez!”
Pe lângă Marius Moga, cel care a pus bazele succesului înregistrat de Shift, artistul pune reușita în business-ul muzical pe seama sprijinului primit de la părinți. Contrar prejudecăților conform cărora muzicienii nu ar fi încurajați să facă artă, cazul lui Gabriel Istrate este unul aparte.
Cântărețul nu a fost, însă, ferit de disputele cu cei care i-au dat viață și l-au educat: “Muzica mi-a schimbat viața. Mi-a schimbat viața educația, vin dintr-o familie, nu în sensul că mă consider vreun om super-educat, dar vin dintr-o familie de oameni care au stat uniți, mama cu tata.
Am simțit dragostea lor, am simțit suportul lor, atât cum au putut ei să facă.
N-a fost ușor nici la noi, neavând pe nimeni, nu cântă nimeni la mine în familie, era o chestie destul de probabilă sau improbabilă și au mai fost discuții.
Am terminat liceul, am dat la facultate, făceam tot aia, am terminat facultatea, nu voiam să mă angajez, că voiam să fac muzică. Nu poți să te angajezi, să faci și muzică. Ori te duci all in, ori nu te duci!”, ne-a declarat Shift.
(NU RATA: INTERVIU FARA PERDEA CU UN CUNOSCUT CANTARET. „PRIMA EXPERIENTA SEXUALA A FOST…”)
“Mama a început să plângă!”
Ajuns la subiectul familie, Shift rememorează momentul în care s-au calmat apele, pe fondul reușitei după colaborarea cu Andra. Hit-ul “Avioane de hârtie” venea după single-ul “Sus pe toc”, care s-a plasat sus și în topuri: „Țin minte că la «Sus pe toc» a fost o bucurie din aia foarte mare în familie. Și apoi a venit la ceva timp, am făcut «Avioane de hârtie» și țin minte că am mers acasă de Crăciun, filmasem clipul, dar nu îl lansasem, urma să îl lansăm după Anul Nou.
Și le-am pus clipul mamei și sorei mele și mama a început să plângă! A zis: «Mamă, ți se întâmplă ceva minunat! Toți anii ăștia în care ai tras și ai crezut în nebunia ta, în sfârșit se vede!» Și cred că de atunci s-a relaxat toată lumea!”, a conchis Shift.
(CITEȘTE ȘI:NA, CANCAN! CU SABIN ȘI CAZ STAN. LIDIA BUBLE FACE ANUNȚUL MULT AȘTEPTAT! “ÎMI DORESC MULȚI COPII…”)
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.
Sursă foto: Instagram @shiftbby
This browser does not support the video element.