Shakira este în doliu! Îndrăgita artista este devastată după pierderea unei persoane dragi din viața ei.
Shakira este devastată după moartea fostului președinte argentinian Fernando de la Rua. Acesta era tatăl unui fost iubit al artistei, cu care a fost împreună aproximativ zece ani. Shakira a publicat un mesaj extrem de emoționant în memoria lui Fernando de la Rua.
„Dragă Fernando, ai plecat pentru totdeauna. Copiii tăi, soția ta, Ines, nepoții tăi, prietenii tăi și cu mine ne vom aminti întotdeauna cu drag de tine pentru comportamentul tău umil și pentru blândețea sufletului tău… Ai avut de dus atâtea lupte, multe dintre ele nemeritate, iar cea pentru viața ta ai dus-o cu deminitatea şi forța pe care am admirat-o întotdeauna la tine.
Acum odihnește-te în pace și zboară într-un loc mai bun în care nu există trădări, dezamăgiri, găsește-ți liniștea și refugiul alături de părinții tăi, de fratele tău și de toți cei care te-au iubit și te-au cunoscut cu adevărat… Voi rămâne întotdeauna prietena ta, indiferent de ce s-ar întâmpla”, a scris Shakira pe Instagram.
Fostul președinte argentinian Fernando de la Rua, care și-a atras alegătorii cu imaginea de om de stat onest și care apoi a lăsat țara în cea mai gravă criză economică din istorie, a încetat din viață la vârsta de 81 de ani, potrivit Associated Press.
Decesul lui Fernando de la Rua a fost confirmat de guvernul argentinian. Președintele Mauricio Macri a transmsis condoleanțe, pe pagina sa de Twitter: ”Traiectoria sa democratică merită recunoașterea tuturor argentinienilor”.
De la Rua a deținut funcția de președinte al Argentinei între 1999 și decembrie 2001 când a fugit cu unn elicopter de pe acoperișul Palatului Prezidențial, după mai multe zile de proteste violente împotriva sa din cauza gestionării crizei pe fondul revoltelor care s-au soldat cu moartea a zeci de argentinieni.
Agenția de știri Telam a informat că decesul a survenit în urma unor complicații cardiace.