În cadrul unui interviu, Shakira a dezvăluit detaliul total neașteptat care a făcut-o să-l prindă pe Pique în fapt. Nimeni nu se aștepta la o asemenea descoperire. Totul a pornit de la un simplu borcan.
Din moment ce are o carieră în lumea internațională a muzicii, Shakira pleacă des de acasă pentru a-și susține concertele. Pique, pe de altă parte, rămânea mai mult acasă. Astfel au decurs lucrurile și când vedeta s-a prins că este înșelată.
(CITEȘTE ȘI: De-a râsul-plânsul! Shakira își ,,sperie” fosta soacra cu o vrăjitoare din plastic, îndreptată spre vila acesteia. FOTO)
Întoarsă din călătorie, Shakira a deschis, liniștită, frigiderul. Din senin, a observat că îi lipsește gemul din borcan. În acel moment, a început să-și pună întrebări. De ce? Pentru că Pique ura gemul respectiv și nu se atingea niciodată de acel borcan, semn că altcineva, străin, mâncase din el.
„Am deschis ușa să găsesc adevărul. I se întâmplă oricărei femei din când în când. Crezi că ești într-o relație reală, dar nu este așa”, a spus Shakira.
Mai mult de atât, momentul cu borcanul este prezent și în clipul uneia dintre piesele în care îl face praf pe Pique.
Shakira și Gerard Piqué și-au petrecut împreună ultimii 12 ani împreună și au format o adevărată familie. Artista de renume mondial și starul Barcelonei au doi băieți împreună, pe Milan Piqué Mebarak care are nouă ani și Sasha Piqué Mebarak, care are șase ani. Cu toate acestea, niciodată nu a venit vorba de căsătorie, cele două vedete evitând acest subiect.
Shakira s-ar fi enervat atât de rău, după ce aflat infidelitatea lui, încât l-ar fi dat afară din apartamentul în care locuiau, care este în proprietatea sa.
(CITEȘTE ȘI: Shakira îl atacă prin versuri, iar Pique răspunde prin fapte! Ce a făcut fostul fundaș al Barcelonei întrece orice imaginație)