Sfâşietor! Mama tinerei moarte la metrou nu are bani să o înmormânteze pe fată: „Era sufletul ei, doar pe ea o avea!”
„Era sufletul ei, doar pe ea o avea. A rămas singură. Chiar dacă erau departe una de cealaltă, Alina mai venea pe la ea sau vorbeau la telefon. Voia să strângă bani să îşi facă şi ea nunta şi să o ajute pe mama ei să îşi ridice o căsuţă. Acum nu are posibilitatea nici să o înmormânteze, are doar 142 de lei venit pe lună, abia se poate întreţine, nici nu ştie ce să facă mai întâi cu ei”, a povestit mătuşa Alinei Ciucu, potrivit Gazeta de Sud.
Vecinii tinerei ucise susţin că tatăl fetei consuma alcool periodic şi că acesta ar fi motivul pentru care părinţii ei au divorţat. Alina este amintită ca o fată cu bun simţ, deoarce vorbea frumos cu toată lumea şi era respectuoasă. De asemnea, se pare că fată îşi dorea foarte mult să-şi ajute financiar mama, din acest motiv plecase de acasă, din Ostroveni, şi se mutase la Bucureşti, unde lucra la un restaurant.
„Nu avea nici cea mai mică legătură cu femeia care a omorât-o. Ea a fost cel mai cuminte copil, a reuşit în viaţă pentru că a învăţat foarte mult. S-a luptat cu viaţa ca să reuşească. Şi reuşise. Nu era însărcinată, dar era într-o relaţie, îşi dorea să se căsătorească”, a povestit tatăl adoptiv.