Sfâşietor! Ce trebuia să facă David, băiatul mort la Odorheiu Secuiesc, de Crăciun. Tragedie de nedescris pentru familia sa

Publicat: 20/12/2023 | 08:25
David și-a pierdut viața sub dărâmăturile internatului de la Odorheiu Secuiesc

Tragedia de la Odorheiu Secuiesc a marcat sufletele multor părinți care s-au gândit pentru o secundă câtă durere este în familia lui David, băiatul strivit de zidurile internatului. Un astfel de incident este de-a dreptul sfâșietor. Mai ales că urma un moment important pentru adolescent.

Luni, 18 decembrie, internatul din curtea Liceului Tamasi Aron s-a prăbușit în câteva secunde peste 4 elevi. Întâmplarea nefericită a lăsat urmări grave. Un tânăr a murit sub dărâmături, iar o altă fată de 17 ani este în stare critică pe patul de spital. Medicii sunt rezervați în a se pronunța. Cât despre celelalte două fete, și ele sunt rănite. Iar părinții așteaptă cu sufletul la gură să primească vești despre copiii lor.

Citește și: MAMA LUI DAVID, BĂIATUL MORT LA ODORHEIU SECUIESC, LE-A TRATAT PE COLEGELE LUI RĂNITE. ADOLESCENTUL ERA HANDBALIST LA CLUBUL DIN ORAȘ

Ce trebuia să facă David, de Crăciun

David Sipos era la parter în momentul tragediei. Colegul lui de cameră plecase la ora de limba română, iar el a ales să stea în pat pentru a se odihni. Din păcate, salvatorii au ajuns la el mult prea târziu, după patru ore A fost resuscitat minute în șir, dar fără succes. Tânărul nu a mai avut nicio șansă. Un băiat extrem de bun a plecat la ceruri.

„O asemenea tragedie nu trebuia să se întâmple. O viață tânără, plină de vise, ruinată. A fost elev al școlii noastre, deci este și mai dureros pentru comunitatea noastră, pentru elevii noștri, dar această veste de neconceput afectează și orașul.

Vom fi în doliu, va fi rugăciune. Am pierdut o persoană care a fost capabilă să aducă un zâmbet pe fața unei întregi clase cu un singur discurs. Odihnește-te în pace, David!”, au transmis reprezentanții Liceului Imre Pallo, pe Facebook.

Durerea este cu atât mai mare luând în considerare faptul că urma un moment important pentru David. Tânărul prin sub dărâmăturile internatului din Odorheiu Secuiesc urma să împlinească 18 ani chiar de Crăciun. Acesta avea să își sărbătorească majoratul.

David urma să împlinească 18 ani de Crăciun/ Sursa foto: Facebook

Ministrul Educației susține că vinovații tragediei de la Odorheiu Secuiesc vor suporta consecințele

Marți, 19 decembrie, al o zi de la prăbușirea internatului Liceului Tamasi Aron, Ligia Deca a mers în Odorheiu Secuiesc. Ministrul Educației a afirmat că respectiva clădirea nu era expertizată tehnic și de aceea nu era încadrată în nicio categorie de risc seismic. Mai mult, a transmis că vor avea loc verificări ale Corpului de Control, iar cei vinovați de tragedie vor suporta consecințele.

„Este în desfășurare o anchetă care este preluată de către cei în drept, așteptăm rezultatele. Vom demara și noi o acțiune a Corpului de Control al ministrului educației, pentru a stabili dacă există prevederi ale legislației care nu au fost îndeplinite.

Clădirile aparțin Arhiepiscopiei Romano-Catolice Alba Iulia. Ele sunt închiriate către autoritatea publică locală. Asta înseamnă că responsabilitatea pentru punerea în siguranță e partajată între proprietar și cei care o administrează. Este important să dăm mesajul că oricine ar fi vinovat, va suporta consecințele.”, a declarat ministrul Educației, Ligia Deca.

Citește și: GREȘEALA FLAGRANTĂ FĂCUTĂ DE FIRMA CARE FĂCEA SĂPĂTURI LA INTERNATUL DIN ODORHEIU SECUIESC. NU AU RESPECTAT CE SCRIA ÎN AUTORIZAȚIE