Rockerii de la AC/DC au contramandat 10 spectacole ale turneului american în care se aflau până spre final de 2016, din cauza unei afecţiuni medicale de care suferă solistul.
Dacă se mai urcă pe scenă, surzeşte
Starul Brian Johnson, la cei 68 de ani ai săi, ar putea să îşi plimbe nepoţii prin parc, în schimb a ales să îi dea înainte cu cariera sa în legendara trupă AC/DC. Toate acestea până în urmă c-o zi, când a anunţat oficial că se va retrage din cauza unei probleme medicale.
Cel mai probabil, din cauza timpului îndelungat petrecut pe scenă, Brian Johnson ar putea ajunge să surzească. Exact aceasta a fost şi explicaţia pentru fanii trupei: până la sfârşitul turneului american, solistul ar putea să îşi piardă definitiv funcţia audtivă şi să nu mai audă atunci când publicul cântă împreună cu el piesele.
Cei care au dat verdictul nemilos au fost medicii, care i-au dat lui Brain Johnson un ultimatum: „te laşi de muzică sau surzeşti complet!“
Fiecare legendă vine la pachet c-un ghinion
De parcă ghinionul ar urmări trupa australiană c-o bogată istorie şi-un palmares impresionant de albume, nici primul solist n-a avut parte de o încheiere a carierei aşa cum se cuvine.
Bon Scott a murit în condiţii misteriose, iar unul dintre membrii fondatori ai AC/DC, Malcom Young, a fost diagnosticat cu demenţă într-un stadiu avansat, aşa că a trebuit să se încline pentru o ultimă dată în faţa unui stadion plin în 2014, atunci când s-a şi retras.
Chiar dacă nu vor continua colaborarea cu Brian Johnson, ceilalţi membri ai trupei AC/DC au de gând să îşi ducă la bun sfârşit turneul. Însa datele exacte pentru când vor fi reprogramate restul de 10 concerte rămân încă în aer.
Cel mai probabil, trupa va fi nevoită să apeleze la vocea şi talentul unui alt solist al cărui nume rămâne sub acelaşi semn de întrebare.
De asemenea, ultima dată când au trecut prin România, în luna mai a anului 2010, legendarii rockeri de la AC/DC au electrizat un public format din 80.000 inşi pregătiţi să cânte din toţi rărunchii pe melodii precum „For Those About to Rock“ sau „Highway to Hell“. Pe acelaşi podium cu „The Wall“ a lui Roger Waters, concertul veteranilor de la AC/DC a fost considerat unul dintre cele mai tari show-uri puse în scenă vreodată la noi în ţară.
Mădălina Moraru