Sfârșit tragic pentru un schior de Cupă Mondială și iubita lui. Au murit după ce au căzut în gol de la 700 de metri, în timp ce se îmbrățișau

Publicat: 06/06/2024 | 16:32
Doi tineri au murit după ce au căzut în gol de la 700 de metri / sursă foto: Instagram, Pixabay

Sfârșit tragic pentru un schior de Cupă Mondială și iubita lui! Daniel și Elisa, doi tineri din Italia, au  mers împreună la schi, în Valea Aosta, și au căzut în gol, de la 700 de metri, îmbrățișați. Schiau în vârful Muntelui Zerbion, iar câteva clipe de neatenție le-au fost fatale. Acum, familiile se pregătesc să îi conducă pe ultimul drum. Tânărul era campion la acest sport de iarnă, iar iubita lui activa ca antrenoare. Detaliile se regăsesc mai jos.

Durere fără margini pentru familiile unor tineri din Italia. Jean Daniel Pession și partenera sa de viață, Elisa Arlian, s-au stins din viață, după ce s-au prăbușit în gol de la sute de metri. Bărbatul în vârstă de 28 de ani activase ca membru al echipei italiene de schi, la Cupa Mondială. Federația a transmis un mesaj de condoleanțe, iar familiile se pregătesc, acum, să îi conducă pe cei doi tineri, pasionați de schi, pe ultimul drum.

Vezi și ALEXIA, O TÂNĂRĂ DE 15 ANI DIN ȘURA MARE, ȘI-A PUS CAPĂT ZILELOR. IREAL CE SCRIA ÎN BILETUL DE ADIO

Jean Daniel Pession și Elisa Arlian s-au prăbușit în gol, de la 700 de metri / sursă foto: Instagram

Vezi și CARE AU FOST ULTIMELE CUVINTE PE CARE PATRIZIA LE-A ROSTIT. ÎNAINTE SĂ FIE ÎNGHIȚITĂ DE APE, ÎN ITALIA, TÂNĂRA A SUNAT DE 4 ORI LA 112

Daniel, schior de Cupă Mondială, și Elisa, partenera lui, au avut parte de un sfârșit tragic: au murit după ce au căzut de la o înălțime de 700 de metri

Jean Daniel Pession se afla alături de Elisa Arlian în în vârful Muntelui Zerbion. Pasiunea față de schi i-a adus într-un punct tragic pe doi tineri îndrăgostiți. În timp ce schiau în Valea Aosta, au căzut 700 de metri în gol, în timp ce erau îmbrățișați, arată Marca.com.

În ziua când a avut loc această tragedie, cuplul plecase dimineață, pentru a ajunge într-o zonă pe care o cunoșteau. Familiile s-au alertat în momentul în care cei doi tineri nu au mai răpsuns la telefon. După ore lungi de căutări, cei doi tineri au fost găsiți fără suflare. Acum, familiile se pregătesc să îi conducă pe ultimul drum.

Jean Daniel Pession și iubita lui aveau o iubire aparte față de sporturile de iarnă. Tânărul de 28 de ani a activat ca membru al echipei italiene de Cupă Mondială de schi. Iubita lui, în vârstă de 27 de ani, activa ca instructor de schi. Federația Italiană a Sporturilor de Iarnă a transmis condoleanțe după ce s-a aflat de tragedie.

„O tragedie teribilă lovește lumea sporturilor de iarnă și în special schiul de viteză. Jean Daniel Pession, în vârstă de 28 de ani, membru al echipei de Cupa Mondială, și-a pierdut viața într-un tragic accident montan care a avut loc deasupra Champoluc (Ao). Împreună cu Pession a murit și prietena sa.

De-a lungul carierei sale, originar din Valea Aosta obținuse cele mai bune rezultate în 2021, clasându-se pe locul 15 în clasamentul final al Cupei Mondiale, în timp ce la Campionatele Mondiale a ocupat locul 22 la Vars în 2022. Președintele Flavio Roda și întreaga federație își exprimă condoleanțele familiei Pession pentru această tragică nenorocire”, este mesajul transmis de Federația Italiană a Sporturilor de Iarnă.

Vezi și DURERE FĂRĂ MARGINI LÂNGĂ SICRIUL MONICĂI! MAMA TINEREI MOARTĂ ÎN ACCIDENTUL DIN TIMIȘ, RĂPUSĂ DE DURERE: „MI-A DISTRUS FATA…”

Sursă foto: Pixabay, Instagram