Sfârșit tragic pentru o tânără de 26 de ani, mamă a trei copii! Femeia s-a stins din viață în urma unei intervenții chirurgicale pe care a suferit-o la o clinică din Turcia. Aceasta și-a dorit un lifting al feselor (BBL) după „metoda braziliană”. Inițial, operația părea că a decurs corespunzător, iar cadrele medicale au asigurat-o că este bine. Din nefericire, după trei zile, pacienta s-a prăbușit la pământ și a murit. Ulterior, medicii legiști au dezvăluit cauza decesului.
Demi Leigh-Regan Agoglia, o tânără de 26 de ani din Marea Britanie, și-a găsit sfârșitul după o operație în Turcia. Aceasta a fost supusă unei proceduri BBL, o intervenție estetică prin care grăsimea este mutată dintr-o parte a corpului în alta.
În data de 4 ianuarie, Demi și iubitul ei au ajuns în Istanbul, acolo unde au avut cazarea asigurată de clinica medicală. Instituția le-a pus la dispoziție o vilă rezidențială pentru a sta pe perioada intervenției, alături de alte persoane care veniseră pentru același aspect.
A doua zi, cei doi au mers la clinica medicală, iar tânăra a intrat în operație. Intervenția trebuia să fie de trei, însă a durat cu o oră și jumătate mai mult. Iubitul lui Demi a dezvăluit că aceasta nu arăta deloc bine atunci când s-a întors din sala de operații – era foarte rece și tremura.
„A fost înfricoșător. Au pus un încălzitor cu un tub și l-au pus în pat cu ea.”, a povestit bărbatul, potrivit BBC.
Ulterior, Demi a mers la vila pusă la dispoziție de clinică, dar starea nu a fost una tocmai bună. Tânăra a acuzat dureri în piept. Astfel, cei de la spital au trimis pe cineva pentru a-i verifica starea, însă persoana respectivă a considerat că totul este în regulă.
Demi și iubitul ei urmau să se întoarcă în Marea Britanie pe data de 8 ianuarie, dar nu au mai apucat. În ziua respectivă, în timp ce își îndrepta părul, tânăra s-a plâns că simte o durere puternică în piept, după care s-a prăbușit la podea.
Bărbatul nu a știut cum să reacționeze și a fugit să cheme ajutoare. În cele din urmă, pacienta a fost transportată la spital și dusă direct la terapie intensivă. Câteva ore mai târziu, partenerul său a fost informat că femeia s-a stins din viață.
Rudele și prietenii lui Demi au mers să își caute dreptatea în instanță. Mama tinerei acuză clinica pentru moartea fiicei sale și își dorește ca vinovații să plătească. Astfel, a fost deschisă o anchetă pentru a se putea stabili cu exactitate cum s-a întâmplat tragedia.
În urma cercetărilor, un medic legist a mărturisit că Demi a fost supusă unei „practici medicale barbare”, iar îngrijirea post-operatorie a fost necorespunzătoare. În raport se arată că tânăra s-a stins din viață din cauza unei embolii microscopice, care apare atunci când grăsimea injectată intră în fluxul sanguin.
Mai mult decât atât, potrivit informațiilor din anchetă, asistentele nu aveau pregătire medicală. De asemenea, medicul legist John Pollock a observat că, în ziua în care Demi a acuzat dureri în piept, persoana trimisă de spital la vila rezidențială nu a verificat pulsul sau ritmul cardiac.
„Lipsa de îngrijire și răspuns adecvat, în special eșecul de a aborda complicațiile postoperatorii, este probabil să fi jucat un rol semnificativ în sfârșitul tragic al lui Demi”, a declarat Dr. Omar Tillo, chirurgul plastician consultant de pe Harley Street.