Sfârșit tragic pentru o bătrână de 85 de ani. Femeia a murit sfâșiată de un aligator, în timp ce își plimba animalul de companie într-un parc. Incidentul a avut loc în Florida.
Potrivit presei locale, tragedia a avut loc ziua în amiaza mare, într-un parc din Florida. Bătrâna își plimba animalul de companie, moment în care un aligator s-a năpustit asupra patrupedului. Femeia a vrut să-și salveze animalul, însă a sfârșit în colții reptilei.
Deși atacurile aligatorilor sunt destul de rare, Florida Fish and Wildlife Conservation Comission trage un semnal de alarmă în rândul cetățenilor și le recomandă să fie cât de poate de vigilenți atunci când sunt în apropierea unei bălți cu apă dulce. Totodată, în cazul în care sunt victimele aligatorilor și sunt atacați, oamenii trebuie să riposteze și să se apere cu toate forțele.
Pe cât posibil, oamenii trebuie să păstreze o distanță de aproximativ 60 m de aligator. De reținut este faptul că, aligatorii nu fac diferențe între animalele de companie și animalele sălbatice pe care le vânează.
Aligatorii atacă și mănâncă prada care este ușor accesibilă, astfel, în cazul în care victima se apără și ripostează puternic, reptila va renunța și o va elibera. Imediat după tragicul eveniment, reptila a fost prinsă și capturată. Întreaga operațiune a fost posibilă cu ajutorul unui vânător de aligatori.
Potrivit statisticilor, principala problemă a atacurilor pare să fie suprapopulația aligatorilor. Doar anul trecut, în Florida, au fost înregistrate peste un milion de exemplare și aproximativ 6 atacuri asupra oamenilor.