Sfârșit tragic după balul de absolvire. Un tânăr de 19 ani a murit și o fată a ajuns în stare gravă la spital

Publicat: 09/06/2024 | 13:26
Accident grav în Vaslui/foto: ISU Vaslui

Tragedie în județul Vaslui! În localitatea Sălcioară, pe Drumul European 581, un tânăr de 19 ani a decedat, iar o fată cu aceiași vârstă a ajuns la spital în stare foarte gravă. Totul s-a petrecut chiar în fața pensiunii unde adolescenta a avut banchetul.

Conform primelor informații, accidentul a avut loc în fața unei pensiuni din zonă, unde o fată de 19 ani participase la balul de absolvire împreună cu colegii săi. Tânăra este elevă în clasa a XII-a la Liceul „Mihai Eminescu” din Bârlad. Liceul organizase balul de absolvire sâmbătă seara, la pensiunea situată pe drumul european.

Citește și: SĂRITUL CAPREI, CEA MAI MARE PROBLEMĂ PENTRU TINERII CARE ASPIRĂ SĂ DEVINĂ POLIȚIȘTI. SITUAȚIE IREALĂ LA ȘCOALA DE POLIȚIE DE LA CÂMPINA

Accident grav după balul de absolvire

Tânărul de 19 ani care și-a pierdut viața în accident era elev la Colegiul Național Gheorghe Roșca Codreanu din Bârlad și participase la banchetul de absolvire cu o seară înainte. Duminică dimineața, în jurul orei 3.00, el s-a dus la restaurant pentru a-și duce acasă verișoara iubitei.

Potrivit primelor investigații ale poliției, s-a constatat că, la ieșirea din parcarea pensiunii, tânărul, aflat la volanul unui autoturism Dacia Duster, nu s-a asigurat și a fost lovit puternic de un Audi A8 cu șapte pasageri. Impactul a fost extrem de violent. Fata de 19 ani, care tocmai ieșise de la bal, a fost aruncată în portbagajul mașinii.

„La sosirea echipajelor de intervenție au fost găsite două autoturisme avariate, două dintre victime fiind încarcerate, în stare de inconștiență, un bărbat în vârstă de 19 ani aflându-se în stop cardio-respirator. Victimele au fost descarcerate, concomitent fiind începute și manevrele de resuscitare.

O victimă în vârstă de 19 ani a fost resuscitată, aceasta a răspuns pozitiv manevrelor, ulterior fiind transportată la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui. După stabilizare, victima a fost transferată la o unitate medicală din municipiul Iași. Din nefericire, cea de-a doua victimă descarcerată, un bărbat în vârstă de 19 ani, nu a răspuns pozitiv manevrelor pentru resuscitare, medicul fiind nevoit să declare decesul”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui.

Victimele, cu vârste între 14 și 24 de ani, aflate în al doilea autoturism au suferit multiple răni. Cele șapte persoane au primit primul ajutor, fiind apoi transportate la Compartimentul de Primiri Urgențe al Spitalului Municipal Bârlad. Toți cei șapte erau din satul Bogdănița și se întorceau acasă în momentul accidentului.

Citește și: CAZ CUTREMURĂTOR ÎN CĂLĂRAȘI! DOI TINERI AU FOST ARȘI CU ACID DE BATERIE CHIAR ÎN AUTOTURISMUL ÎN CARE SE AFLAU