O tânără de 27 de ani din Arad a murit la Spitalul Clinic de Urgenţă, după două săptămâni în care a fost în comă profundă în urma unui stop cardio-respirator.
Tânăra în vârstă de 27 de ani, din municipiul Arad, a ajuns, în 13 septembrie la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, după ce a suferit un stop cardio-respirator şi a intrat în comă profundă.
Medicii spun că tânăra nu era cunoscută cu afecţiuni cronice, iar stopul cardio-respirator a fost „total neaşteptat”.
Potrivit medicilor, stopul cardio-respirator a generat disfuncţii la nivelul organelor, cel mai afectat fiind creierul, iar boala ar fi putut fi provocat de un tratament cu substanţe pentru slăbit pe care îl urma tânăra.
„Tânăra se afla în comă profundă, într-o stare critică. Din cauza severităţii stării clinice, după două săptămâni organismul a cedat. Teoretic, poate exista o legătură între consumul acestor suplimente de slăbit şi stopul cardio-respirator”, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, Adrian Wiener, purtător de cuvânt al Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.
Potrivit acestuia, tânăra lua şi anticoncepţionale, iar combinaţia acestora cu suplimentele nutritive ar fi putut provoca, de asemenea, stopul cardio-respirator.
El a precizat că va fi făcută o expertiză medico-legală pentru a se stabili starea de toxicitate a organismului şi cauzele decesului.
G.C.