Alexandru, un tânăr în vârstă de 22 de ani, din comuna Roma, județul Botoșani, și-a găsit sfârșitul la locul de muncă, din Belgia. Botoșăneanul lucra pe un șantier, iar viața i-a fost curmată în urma unui accident. Iată detaliile mai jos.
Alexandru, un tânăr de 22 de ani din Botoșani, se afla la muncă în Belgia. Tânărul lucra pe un șantier, iar sfârșitul și l-a găsit în momentul în care a picat de pe o schelă, de la o înălțime de 15 metri. Tragedia s-a produs în cursul zilei de vineri, 2 decembrie 2022. La fața locului s-a deplasat un echipaj medical, însă, nu a mai putut fi salvat. Acum, familia se pregătește de înmormântare.
Botoșăneanul de 22 de ani se logodise recent și avea planuri mari de viitor. Din păcate, incidentul care a avut loc în cursul zilei de vineri i-a furat șansa de a fi împreună cu persoana dragă și de a construi un viitor mai bun. Alexandru s-a dezechilibra și a căzut, de pe schelă, pe spate suferind leziuni incompatibile cu viața.
Acum, familia lui Alexandru trece prin momente cumplite. Oamenii dragi din viața lui se pregătesc să îl înmormânteze. Pe rețelele de socializare, persoanele care l-au cunoscut au transmis mesaje de condoleanțe.
„Ne este greu să găsim cuvintele potrivite acum când am aflat că fiinţa atât de dragă a plecat pentru totdeauna. O lumânare aprinsă şi gândurile noastre sunt alături de voi. Vei fi în sufletele noastre pentru totdeauna văru meu Alexandru! Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, este unul dintre mesaje.
„Rugăciunile și amintirile plăcute sunt ceea ce avem pentru a comemora viața celui care a plecat dintre noi. Fie ca dragostea familiei și a prietenilor să reprezintă sprijinul de care aveți nevoie în aceste zile de mare durere sufletească. Cele mai sincere condoleanțe!”, „Dumnezeu să-l ierte! Vouă, familiei, să vă dea bunul Dumnezeu putere să treceți cu bine peste această grea încercare!”, „Condoleanțe! Dumnezeu să-l aibă în pază, a plecat prea repede dintre noi”, „Dumnezeu să-l așeze între îngeri că este un înger și multă putere familiei să poată să meargă mai departe”, “Condoleanțe familiei și viitoarei lui logodnice, care urma să meargă împreună spre un viitor bun”, au mai scris apropiații lui Alexandru.
Sursă foto: observatornews.ro