Sfânta Parascheva. Peste 200 de pelerini au avut nevoie de îngrijiri medicale! Câţi au ajuns la spital
Dintre cei peste 220 de pelerini care au avut nevoie de îngrijiri medicale, 28 au ajuns la spital. Cauzele pentru care pelerinii au necesitat asistenţă medicală au fost frigul, nealimentaţia şi oboseala, a precizat purtătorul de cuvânt al Grupării de Jandarmi Mobile Bacău, Ionuţ Catană.
Potrivit unor surse oficiale, peste 44.000 de pelerini din ţară şi străinătate au mers la Iaşi să se închine la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva. Sfânta Parascheva, ocrotitoarea Moldovei şi a familiei, se sărbătoreşte astăzi, 14 octombrie.