Sf. Berlusconi
LUPTATOR. La 73 de ani, Berlusconi se pregateste sa revina la putere CONTROVERSAT. Politicianul este cunoscut pentru pasiunea sa pentru femei si gesturile obscene Laudaros. Recunoscut ca un adevarat Don Juan, fostul premier italian sustine ca nu are pacate si viseaza la sanctificare Dana Arama Desi este cunoscut pentru comportamentul sau lipsit de inhibitii fata de femei si pentru declaratiile fara perdea la adresa acestora, Berlusconi considera ca are toate calitatile necesare pentru a deveni sfant. „Nu cred ca am mai multe pacate decat altii, ba chiar sunt de parere ca pot fi sanctificat pentru felul meu de a fi si pentru viata pe care o duc”, a afirmat politicianul italian supranumit „Il Cavaliere”, marcat probabil de spiritul Saptamanii Mari premergatoare Pastelui catolic. „Poate ca am mai facut si lucruri care au fost socante pentru unii, dar mereu am fost sincer. Insa, in plan profesional, nu cred ca mi se poate reprosa ceva. Muncesc cat este ziua de lunga, 20 de ore pe zi, sase zile pe saptamana. Ma trezesc la sapte dimineata si ma culc dupa ora doua noaptea”, s-a laudat Berlusconi. „Viata mea este atat de agitata, ca abia am timp sa respir. Nu ma plang, dar cred ca merit cu varf si indesat sa fiu considerat sfant. Numai intre doua intalniri dintr-o zi raspund la vreo 50 de telefoane. Am un program infernal”, a adaugat el. Nu este prima oara cand politicianul italian se declara foarte mandru de propria persoana. De-a lungul anilor, el s-a comparat cu Napoleon, Churchill si chiar cu Iisus Hristos.
I-a crescut averea de cinci ori
Conform declaratiilor de venit pe 2006, Berlusconi e cel mai bogat politician italian, cu castiguri de 139 de milioane de euro, de cinci ori mai mult decat cu un an inainte. Retributiile parlamentarilor italieni sunt printre cele mai mari din Europa. Un deputat italian castiga 14.167 de euro lunar, in timp ce un francez incaseaza 11.000, un german 10.668, un britanic 6.733 si un spaniol 4.782 de euro. Parlamentarii italieni platesc doar noua euro meniul complet la restaurant, costul real fiind de 90 de euro. Parlamentarelor li se ofera 150 de euro in plus la salariul lunar pentru servicii de coafura.