O cunoscută prezentatoare a știrilor sportive de la noi trăiește o adevărată traumă după ce instructorul său de tenis, Van Nistor, ar fi hărțuit-o sexual. Olivia Cucoș a povestit în exclusivitate pentru CANCAN.RO cum antrenorul i-ar fi făcut avansuri chiar pe terenul de tenis. Refuzat fiind, ne mai relatează vedeta TV, acesta i-ar fi solicitat bani la final, deși inițial cei doi avuseseră o înțelegere tip barter. Bărbatul riscă, acum, să fie trimis în judecată.
Prezentatoarea de doar 23 de ani, Olivia Cucoș, care în trecutul apropiat a lucrat și la Digi TV, iar în prezent are propriul show la Canal 33, ar fi fost recent, victima unei tentative de hărțuire sexuală. Neplăcutul eveniment ar fi avut loc chiar pe terenul de tenis, potrivit propriilor sale dezvăluiri, făcute în exclusivitate pentru CANCAN.RO.
Mai precis, ne relatează aceasta, în timpul unei ore de antrenament, sub pretextul că-i arată cum să lovească mingea, mâna instructorului său, Van Nistor, ar fi ajuns unde nu trebuia.
„Vreau să vă împărtășesc o experiență neplăcută din timpul lecțiilor de tenis. Antrenamente pe care le aveam pe baza unui barter. Instructorul meu a trecut peste limitele profesionale. Și a încercat să intre într-o sferă personală și intimă. Această situație evidențiază încă o dată că aspectul exterior sau modul de îmbrăcare al unei femei nu justifică sau nu ar trebui să fie un motiv pentru ca cineva să încerce să intre într-o relație nedorită de ambele părți.
Sub pretextul că-mi arăta cum să lovesc corect mingea, mâna i-a coborât unde nu trebuia. Se dădea bine pe lângă mine. Îmi făcea poze. La început a fost foarte prietenos. După ce a văzut că nu-i merge cu mine, a început să-mi ceară bani pentru cursurile de tenis, deși avusesem inițial o înțelegere tip barter, având un comportament neprofesional și o abordare inacceptabilă. Aceasta arată încă o dată importanța respectului și a profesionalismului în activitățile sportive, și necesitatea de a condamna astfel de practici”, susține Olivia Cucoș, în exclusivitate pentru CANCAN.RO.
Prezentatoarea TV ne-a mai spus că această experiență recentă i-ar fi produs o adevărată traumă:
„Această experiență m-a marcat profund. Am rămas cu o traumă care afectează acum încrederea mea în interacțiunile cu alți instructori. Este o realitate dureroasă. Iar teama de a întâlni astfel de situații mă împiedică să mă bucur de lecțiile de tenis așa cum ar trebui.
Decizia mea de a aduce această experiență în atenția publicului vine din dorința de a sublinia importanța unui mediu sigur și profesionist în activitățile sportive. Este esențial să recunoaștem că respectul și limitele trebuie să fie prioritare. Asta indiferent de aspectul cuiva. Sau de modul în care este îmbrăcat”.
Unul dintre cei mai buni tenismani români, Victor Hănescu, fost component al echipei de Cupa Davis a României, care în prezent are propria academie, s-a arătat revoltat pe marginea celor întâmplate.
„Este inadmisibil ceea ce s-a întâmplat în cazul Oliviei Cucoș în timpul lecțiilor de tenis. Comportamentul instructorului este complet neprofesionist. Și contrar valorilor noastre sportive”, ne-a spus acesta.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.