Service din Otopeni, sancționat de Protecția Consumatorilor! Acuzații că își înșela clienții
După scandalul cu „Mecanicul vedetelor”, un alt service din Capitală, de data aceasta din Otopeni, a intrat sub lupă, iar comisarii de la Protecția Consumatorilor au aplicat sancțiuni drastice. Este vorba despre service-ul auto FRK din Otopeni. Pentru că nu avea nici autorizație de funcționare și nici autorizație de securitate la incendiu, service-ul a primit, printre numeroase alte sancțiuni, amenzi de 19.000 lei. Ce alte abateri au întâlnit inspectorii?
Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Ilfov a desfășurat o acțiune de control la operatorul economic SK Concept Service SRL, din localitatea Otopeni, județul Ilfov, care derulează activități de reparații și întreținere autovehicule. Ei bine, potrivit gândul.ro, inspectorii au dat aici peste numeroase abateri și au aplicat sancțiuni pe bandă rulantă.
(CITEȘTE ȘI: Revoltător! Produsul adorat de români a fost retras de la raft. Peste 500 de magazine, controlate)
Service-ul a fost sancționat drastic
Service-ul auto FRK din Otopeni a fost „călcat” de comisarii de la Protecția Consumatorilor, iar vizita acestora s-a lăsat cu sancțiuni grele, căci afacerea ascundea numeroase nereguli. Printre altele, service-ul nu avea nici măcar autorizație de funcționare sau autorizație de securitate la incendiu. Însă, inspectorii ANPC au descoperit și numeroase alte abateri grave.
De asemenea, sursele GÂNDUL precizează că service-ul auto aparține lui Alexandru Firica, zis FRK. Printre abaterile descoperite de comisarii de la Protecția Consumatorilor menționăm:
- lipsa autorizației de funcționare emisă de primărie și a autorizației de securitate la incendiu emisă de ISU;
- executarea unor proceduri necorespunzătoare în preluarea autovehiculelor de la clienți (fișe de comandă fără număr de înregistrare și dată, neputându-se determina ziua preluării și a predării mașinii către client);
- depășirea obiectului de activitate declarat, în certificatul constatator al punctului de lucru nefiind avizată activitatea de comerț cu amănuntul al produselor nealimentare;
- comercializarea unor produse nealimentare fără traducere în limba română a informațiilor și avertismentelor.
Toate aceste abateri au adus sancțiuni grele pentru operatorul economic care își înșela clienții. În lista lungă a sancțiunilor se numără și:
- amenzi contravenționale în valoare totală de 19.000 lei;
- un avertisment;
- retragerea de la comercializare a produselor nealimentare expuse spre vânzare;
- oprirea temporară a prestării de servicii, până la remedierea deficiențelor.
„Mecanicul vedetelor”
Acțiunea inspectorilor ANPC vine la scurt timp după ce proprietarul unui alt service, de această dată din Ștefănești, a fost arestat pentru că ar fi înșelat zeci de persoane. Printre cei care au căzut în plasa lui Dumitru Giti, cele supranumit și „Mecanicul vedetelor” s-au numărat numeroase vedete din showbiz, precum influenceri români, maneliști și afaceriști.
Mecanicul din Ștefănești este acuzat că a încasat sume considerabile pentru repararea unor bolizi de lux. Însă, în realitate, banii pe care îi cerea acesta ar fi ajuns în propriile buzunare.
„În fapt, bărbatul în vârstă de 39 de ani, în calitate de deţinător al unui atelier service auto, din localitatea Ştefăneştii de Jos, în perioada 2021-2024, ar fi indus în eroare 23 de persoane vătămate, cărora le-ar fi promis că le va repara autovehiculele de lux contra unor sume însemnate de bani, sume pe care şi le-ar fi însuşit pe nedrept, fără a efectua reparaţiile pentru care se angajase. De asemenea, bărbatul respectiv ar fi sustras piese de la anumite autovehicule, care erau lăsate de persoanele vătămate pentru efectuarea de reparaţii, şi ar fi dispus de acele bunuri fără consimţământul proprietarilor”, au transmis reprezentanții Poliției.