Sergiu Nicolaescu se află în continuare în salonul post-operator al Spitalului Elias din Capitală, în urma intervenţiei chirurgicale de vineri, starea lui de sănătate fiind staţionară.
„Este la post-operator, unde primeşte îngrijiri şi tratament de specialitate”, au declarat sâmbătă, pentru MEDIAFAX, surse medicale.
Sergiu Nicolaescu, în vârstă de 82 de ani, a fost operat de peritonită, vineri, la Spitalul Elias din Capitală, „în contextul afecţiunii digestive cronice benigne cunoscute”, intervenţia chirurgicală decurgând fără incidente, a anunţat unitatea sanitară.
Regizorul a fost operat pe cale laparoscopică, de către echipa chirurgicală a Spitalului Elias.