Sergiu Florea, supranumit „studentul criminal”, care, împreună cu fosta iubită, Carmen Bejan, a ucis şi a tranşat un om, așteaptă decizia instanței. Condamnat în 2009 pentru oribila crimă, acesta a făcut cerere de liberare conditionată din Penitenciarul Vaslui, loc unde a ajuns în urmă cu câteva luni. Iată ce spun judecătorii.
Condamnat la 19 ani si 8 luni de închisoare cu executare după ce și-a ucis și tranșat victima de 65 de ani, fostul student la medicină din Timisoara ar putea fi eliberat din închisoare. În august 2009, tânărul student a comis oribila crimă în căminul Facultății de Medicină Timișoara, împreună cu prietena lui de atunci, Carmen Bejan. Cadavrul a fost găsit apoi câteva zile mai târziu, în portbagajul unei mașini parcată în parcarea Facultătii.
După ce a câștigat mai multe procese deschise împotriva Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, obținând un regim de detenție mai blând la Penitenciarul Vaslui, Florea a făcut prima cerere de eliberare condiționată.
Deocamdată, magistrații Judecătoriei Vaslui au respins cererea formulată, dar decizia acestora nu este definitivă. Ieri, magistratii vasluieni ar fi trebuit să decidă dacă Florea va mai sta după gratii, dar au amânat pronuntarea. Astfel, „Studentul criminal” va afla ce au decis judecătorii abia peste câteva zile.
Se pare că, Sergiu Florea și-ar fi schimbat total comportamentul în închisoare, ba chiar ar fi început să citească Biblia, devenind foarte credincios. Așa a cunoscut-o și pe cea care i-a devenit soție în aprilie 2015 și care i-a jurat credință veșnică. Mai exact, tânărul a citit un articol într-o revistă cu caracter religios, la care ea lucra. Apoi a trimis un email pe adresa fundației, iar de atunci au început o relație.