Aflat în vacanță, pe litoralul românesc, Serghei Mizil a fost transportat la spitalul din Constanța din cauza unor grave probleme de sănătate. A fost, imediat, operat în zona genunchiului, unde avea dureri insuportabile.
Scăpat din unitatea medicală, Serghei Mizil a povestit, cu zâmbetul pe buze, despre problemele de sănătate cu care s-a confruntat recent.
„Eu am vrut să fac efort, la mare ai venit să dormi? Mi-am fracturat rotula, m-am tăvălit pe jos. M-am prăbușit de durere, m-am refăcut imediat cu două beri că mă luaseră transpirațiile. Am luat antiinflamatoare, nu m-am dus imediat la spital, dar nu am mai putut, mă durea îngrozitor. Mi-au făcut anestezie, am stat toată noaptea cu o drenă în picior. Acum fac recuperare, fac mișcare normală„, a declarat Serghei Mizil la un post de televiziune.
Serghei a fost copilul rebel al demnitarului comunist Paul Niculescu-Mizil şi a rămas la fel de nonconformist chiar dacă a ajuns la 65 de ani. Serghei este unul dintre cei mai cunoscuţi băieţi de oraş și are legături de prietenie cu oameni extrem de influenți din România.