Serban Huidu in instanta: „Imi pare foarte rau si imi asum responsabilitatea. Sunt gata sa muncesc pentru partile vatamate”
Serban Huidu a ajuns la Judecatoria Brasov in jurul orei 11.15, insotit de trei avocati, la primul termen in dosarul in care este judecat pentru ucidere din culpa in urma accidentului rutier pe care l-a provocat in octombrie 2011, soldat cu moartea a trei persoane.
El a spus in fata instantei ca nu stie cum a ajuns cu masina pe contrasens, ca ii pare foarte rau pentru tragedia produsa ca isi asuma responsabilitatea si ca nu mai are nicio alta declaratie de facut.
Avocatul lui Huidu, Iona Minjina, a spus in fata instantei ca raportul de expertiza al masinii lui Huidu nu precizeaza faptul ca acesta a ajuns pe contrasens din cauza vitezei si nici a conditiilor de trafic, prin urmare nu se pot determina cauzele patrunderii pe contrasens.
„Cu toate acestea, rezultatul acestei tragedii ne opreste sa cerem achitarea. Inculpatul a inteles sa-si asume responsabilitatea”, a spus avocatul.
Cel de-al doilea avocat al lui Huidu, Florin Surghie, a spus ca la producerea accidentului a contribuit si Administratia Nationala a Drumurilor, care „nu a configurat corect curbele, determinad soferii sa iasa in decor sau sa intre pe contrasens”.
El le-a solicitat judecatorilor sa tina cont si de comportamentul pe care l-a avut Huidu dupa producerea accidentului, care s-a retras din viata publica, iar in acelasi timp a trimis bani familiei Balogh (intr-un cont care ulterior a fost inchis, iar banii refuzati) si a incercat sa ia legatura cu fiica Magdei Draghici si chiar sa ii deschida o fundatie, insa aceasta a refuzat.
„Clientul meu este gata sa plateasca daune partilor vatamate chiar daca depasesc plafonul. E gata si sa munceasca pentru ele”, a mai spus avocatul Sughie in fata judecatorilor.
Fiul uneia dintre victime, Mircea Balogh, i-a reprosat lui Huidu ca nu a avut disponibilitatea sa ofere despagubiri, virand banii intr-un cont inchis si ca nu i-a facut nicio vizita la domiciliu, asa cum a sustinut avocatul sau.