Sepsi OSK, Poli Timișoara și FC Buzău merg în sferturile Cupei României!
Sepsi OSK Sf. Gheorghe, Poli Timișoara și FC Buzău sunt echipele care au întregit tabloul sferturilor de finală ale ediției 2021-2022 din Cupa României.
Covăsnenii au obțnut calificarea la Severin, după ce au trecut la limită de cei de la „U” Craiova 1948, scorr 1-0, în timp ce FC Buzău și Poli Timișoara și-au valorificat avantajul terenului propriu, impunându-se cu 3-0 și 2-0 contra echipelor Dunărea Călărași respectiv Rapid.
Cele trei s-au alăturat echipelor CSO Filiași din Liga a 3-a și prim divizionarele Universitatea Craiova, Chindia, FC Voluntari și FC Argeș, formații care de asemenea s-au calificat în urma rezultatelor consemnate în optimile competiției.
De notat ar fi că o decizie definitivă în privința partidei FC Voluntari – FCSB, meci pe care „roș-albaștrii” nu au putut să-l susțină deoarece nu au avut 13 jucători la dispoziție, cât prevede regulamentul, se va lua în cadrul Comisei de Disciplină a FRF, însă decizia este o simplă formalitate, regulamentul competiției fiind foarte clar în ceea ce privește această speță.
Sferturile de finală ale Cupei României sunt programate în perioada 30 noiembrie – 2 decembrie 2021.
Rezultatele optimilor Cupei României:
FC Voluntari – FCSB 3-0 *
CSO Filiaşi – AFC Hermannstadt 6-5 (d.pen.)
Gaz Metan Mediaş – Chindia Târgovişte 0-1
Dinamo – FC Argeş 1-2
Minaur Baia Mare – Universitatea Craiova 0-4
FC Buzău – Dunărea Călăraşi 3-0
„U” Craiova 1948 – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 0-1
Politehnica Timișoara – Rapid 2-0
*) meci decis la „masa verde”