Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a trecut clar de Academica Clinceni cu scorul de 2-0 (1-0), la Giurgiu, în meciul de debut al etapei a 16-a, prima a returului acestui sezon regular al Ligii 1.
Echipa pregătită de Cristiano Bergodi s-a impus la pas, fără să forțeze, prin golurile marcate de Nicolae Păun (min.40) și Marius Ştefănescu (min. 66).
„Eu sunt mulțumit de ceea ce am văzut astăzi. Vreau să îi felicit pe băieți, pentru că au jucat un meci bun. Calitatea jocului a fost bună și încet, încet încercăm să urcăm în clasament. Astăzi am luat trei puncte foarte bune. Nu era ușor să le câștigăm. Sunt mulțumit și mergem înainte. Ar fi super să câștigăm Cupa, dar avem un meci un foarte greu în campionat cu Chindia și apoi în Cupă tot cu ei. Nu ne va fi ușor, pentru că e o echipă foarte bună. Dacă nu ai rezultate în campionat, e greu să prinzi încredere. Chindia e o echipă bună. E greu de desfăcut și e o echipă care te poate prinde în orice moment. Mă bucur că am auzit că pot veni suporterii la stadion. Campionatul e lung și când se înjumătățesc punctele se poate salva și Clinceniul”, a declarat Cristiano Bergodi, antrenorul principal al formației Sepsi OSK.
Pentru Sepsi aceasta a fost cea de-a treia victorie stagională. Cu 17 puncte, Sepsi a urcat pe locul 11 în Liga 1. De partea cealaltă Academica a rămas singura formație din campionat fără victorie în acest sezon, fiind pe ultimul loc cu 4 puncte.