Senzaţionala discuţie a lui Ceauşescu cu George Bush: ”Chiar dacă nu vom mai avea ce să MÂNCĂM, nu vom apela la credite”
La întâlnire au mai participat Ştefan Andrei – ministrul afacerilor externe şi amiral Daniel J. Murphy – şeful personalului Oficiului vicepreşedintelui Statelor Unite ale Americii.
Era perioada în care Ceauşescu anunţase că intenţionează să plătească integral datoria externă a României şi să nu mai recurgă la alte credite externe, urmând ca dezvoltarea ţării să se facă exclusiv pe seama producţiei interne, lucru care a dus la înfometarea populaţiei şi la o uriaşă criză economică.
De remarcat, Ceauşescu dă dovadă de multă abilitate în discuţiile cu cel care va deveni următorul preşedinte american, după Reagan. La rândul său, acesta pare să-l preţuiască pe interlocutor, mai cu seamă în chestiunile internaţionale.
Iată mai jos stenograma discuţiilor, reprodusă după revista Periscop, numărul aprilie – iunie 217.
Nicolae Ceauşescu: Sper că vă simţiţi bine în România?
George Bush: Îmi face o mare plăcere să mă aflu aici. Am avut convorbiri foarte rodnice astăzi dimineaţă cu domnul vicepreşedinte al Consiliului de Stat. Fotografii văd că lucrează!
Nicolae Ceauşescu: Trebuie să lăsăm întâietate presei în speranţa că vor scrie mai mult ca să nu se aducă rachetele în Europa (este vorba despre intenţia Statelor Unite de a amplasa în Europa rachete nucleare Pershing, ca răspuns la creşterea numărului de rachete sovietice cu rază medie de acţiune SS-20 – n.r.).
George Bush: În orice caz, au fost mai multe războaie de la cel de-al Doilea Război Mondial, dar nici unul pe teritoriul Europei. Aici s-a menţinut pacea. Dacă îmi permiteţi, dle preşedinte, aş dori să vă înmânez o scrisoare de la preşedintele Ronald Reagan. (…)
Nicolae Ceauşescu: Mulţumesc foarte mult pentru acest mesaj prietenesc, pentru salutul ce mi-a fost adresat mie şi poporului român. Vă rog să-i transmiteţi preşedintelui Reagan salutul meu şi cele mai bune urări şi, de asemenea, un salut şi cele mai bune urări pentru poporul american. Împărtăşesc pe deplin cele cuprinse în mesajul preşedintelui Reagan cu privire la dezvoltarea relaţiilor româno-americane şi la necesitatea şi dorinţa de a continua această dezvoltare în viitor. Aş dori să vă salut în mod cordial şi să exprim bucuria mea pentru realizarea vizitei dvs în România.
George Bush: Vă mulţumesc.
Nicolae Ceauşescu: Şi eu am convingerea, ca şi preşedintele Reagan, că vizita şi convorbirile cu dvs. vor ajuta la o mai bună înţelegere, atât în ce priveşte problemele bilaterale, cât şi problemele internaţionale. Desigur, regret că vizita dvs este prea scurtă, dar sper să mai reveniţi în România. Acum sunt gata să vă ascult pe dvs.
George Bush: În primul rând, dle preşedinte, aş vrea să vă mulţumesc pentru aceste amabile cuvinte. Sunt întru totul de acord cu dvs în ce priveşte durata vizitei mele. Este ca şi cum cineva s-ar duce la New York şi s-ar gândi că a văzut Statele Unite ale Americii într-o singură zi, dar am avut discuţii foarte bune cu dl vicepreşedinte, cu dl ministru de externe şi cu alte persoane din guvernul dvs. Ne-am referit în principal la problemele economice şi la cele bilaterale. Cunoscând însă interesul dvs şi, mai mult decât atât, cunoaşterea aprofundată a problemelor internaţionale, aş vrea să discutăm şi aceste probleme. S-a menţionat problema rachetelor şi sunt gata să discut şi această problemă cu dvs. Am menţionat dlui vicepreşedinte, astăzi de dimineaţă, că avem o serie de noutăţi privind relaţiile noastre bilaterale. În ziua în care am plecat din Statele Unite ale Americii, directorul Eximbank mi-a dat un telefon şi mi-a spus că sunt gata să activeze din nou creditul pentru centrala nucleară de la Cernavodă. Un alt lucru, pe care nu 1-am menţionat astăzi de dimineaţă, este acela legat de creditele CCC (Commodity Credit Corporation –comoanie americană de stat care acţionează pe piaţa agricolă, putând inclusiv acorda credite internaţionale – n.r.), respectiv cum să realizăm nişte progrese în legătură cu aceste credite. De asemenea, s-a hotărât – lucru pe care iarăşi nu 1-am menţionat azi de dimineaţă – să continuăm negocierile în problema pescuitului. Acestea erau problemele pe care doream să le menţionez — două au fost abordate pe scurt, una nu a fost abordată — respectiv în ce priveşte creditul Eximbank. Acestea sunt veştile bune pe care doream să vi le împărtăşesc. Nu ştiu cum aţi fi de părere să abordăm problematica discuţiilor noastre. În ce ne priveşte, noi suntem foarte preocupaţi de situaţia din Orientul Mijlociu.
Nicolae Ceauşescu: Să terminăm cu cele bilaterale şi pe urmă putem să abordăm orice problemă pe care o doriţi dvs şi noi, de asemenea, orice problemă pe care considerăm că trebuie să o discutăm.
George Bush: Foarte bine.
Nicolae Ceauşescu: Noi acordam o importanţă mare relaţiilor economice cu Statele Unite ale Americii. Ele s-au dezvoltat mult în anii ’70. Într-adevăr, vizita preşedintelui Nixon a avut în această privinţă o importanţă deosebită, însă aş dori să menţionez, între altele, că înainte de a fi preşedinte, în 1967, a vizitat România, prilej cu care am avut o convorbire neoficială, ca să spun aşa, şi am putut să discutăm lucrurile mai deschis. Întâmplător, era tot într-o perioadă de încordare. Nefiind o persoană oficială, el nu a reuşit atunci, în câteva capitale est-europene, să aibă convorbiri cu conducerile din statele respective. Când a venit la Bucureşti, în calitatea oficială de preşedinte al Statelor Unite ale Americii, a afirmat — desigur, în glumă — că vizita în România i-a adus un succes şi a reuşit să ajungă preşedinte. Noi dorim să dezvoltăm relaţiile cu SUA în toate domeniile. Direct între România şi SUA, nu au fost niciodată probleme deosebite, sigur, afară de deosebirile de orânduire socială şi totdeauna, chiar după Primul Război Mondial, SUA au avut poziţie de sprijin la adresa României. Deci, obiectiv, nu sunt probleme care pot constitui un obstacol în calea colaborării relaţiilor româno-americane. Deosebirile de orânduire socială sunt probleme care privesc opţiunile fiecărui popor şi ele nu trebuie, în niciun fel, să afecteze colaborarea între state. De altfel, tocmai în aceste împrejurări şi pe această bază, pornind de la principiile egalităţii, respectului independenţei şi suveranităţii, ale neamestecului în treburile interne, s-au dezvoltat în deceniul anilor ’70 relaţiile româno-americane. În general, am ajuns la un nivel relativ bun în ce priveşte schimburile şi colaborarea economică dintre ţările noastre. În ultimii doi ani, a avut loc o anumită dare înapoi. Sigur, o anumită cauză poate fi şi situaţia economică mondială, dar la aceasta trebuie să adăugăm şi unele măsuri restrictive luate în SUA. Noi am dori să depăşim complet această situaţie şi să reluăm colaborarea economică în spiritul anilor anteriori. Nu doresc să întru în amănunte, mai cu seamă că aţi discutat, în dimineaţa aceasta, aceste probleme. Una din probleme, pe care noi am dori să o soluţionăm în mod radical, ar fi problema clauzei. Atunci când s-a votat amendamentul Jackson-Vanik (care lega acordarea Clauzei naţiunii celei mai favorizate de respectarea drepturilor omului – n.r.), acesta era legat, mai cu seamă, de plecările evreilor în Israel. Sigur, în ce priveşte România, problema aceasta practic nu mai există, pentru că acum avem în Israel o populaţie de origine românească de aproape 500.000 de oameni. În România mai sunt doar circa 20.000 de evrei. Dacă SUA sunt interesate să primească un număr mai mare de emigranţi din România, putem să discutăm această problemă, sigur, pe o durată mai lungă, de perspectivă. Eu nu am nimic împotrivă să se ajungă chiar la două milioane de cetăţeni americani de origine română. Astăzi sunt vreo 600.000. Dar consider că aceasta nu trebuie să constituie o problemă în calea unor relaţii economice bazate pe avantajul reciproc. Am reţinut cele spuse de dvs cu privire la Eximbank, despre creditele CCC şi în legătură cu pescuitul. Noi am soluţionat cu General Electric problemele şi am ajuns la un nou acord în sistemul de finanţare a centralelor electrice nucleare. (…) În general, am hotărât să nu mai apelăm la niciun credit. Vom acţiona şi acţionăm să lichidăm într-o perioadă cât mai scurtă toate creditele şi vrem să realizăm întreaga dezvoltare numai prin mijloace proprii. Chiar programul agricol pe care 1-am adoptat recent şi care necesită cheltuieli de peste 100 miliarde lei, ceea ce înseamnă practic cam 8-10 miliarde dolari, dorim să-1 realizăm cu forţele proprii. Garanţiile bancare şi creditele din bănci le vom utiliza numai în sistemul de plăţi şi în activităţile curente, adică fără a apela la credite propriu-zise. În ce priveşte sistemul de credite CCC, vreau să vă spun deschis – i-am spus dlui Nixon, cu prilejul unei vizite pe care a făcut-o aici astă vară şi cu care am avut o convorbire prietenească — că nu vrem să mai folosim aceste credite.
George Bush: Foarte bine.
Nicolae Ceauşescu: Şi aceasta pentru motivul că şi aici s-a acţionat de o manieră care pentru noi a fost de neînţeles. Eu vă spun toate acestea numai pentru a înţelege că noi vrem să aşezăm relaţiile noastre pe o bază realmente durabilă, fără să mai apară probleme care să împiedice dezvoltarea lor. Cu un grup (de oameni) de afaceri, în rândul cărora se găsesc şi fostul ministru al Agriculturii şi fostul senator Vanik, vrem şi realizăm, o colaborare largă în domeniul agriculturii.
George Bush: Dl Charles Vanik din Ohio?
Nicolae Ceauşescu: Da. Ei au fost, în vară, aici şi am discutat aceste probleme. Dacă s-ar întâmpla să trebuiască să importăm produse agricole, vrem să le importăm, de asemenea, fără să mai apelăm la sistemul de credite. Noi ne propunem să nu mai apelăm, decât cu totul excepţional, la importul de produse agricole (…) Cu preşedintele Nixon stabilisem să ajungem, în schimburile economice, să depăşim 1 miliard dolari în 1980 şi după aceea să mergem la 2 miliarde dolari, în ambele sensuri, desigur. În 1980 şi 1981, am ajuns chiar la 1,180 miliarde dolari. Este adevărat, soldul a fost negativ pentru România, dar dorim să continuăm să realizăm acest nivel pe un sold care să asigure o balanţă echilibrată. Noi considerăm că este posibil să facem acest lucru. Iată, pe scurt, acestea ar fi câteva considerente. M-am referit la unele mai pe larg pentru a înţelege cum judecăm noi şi de ce punem un mare accent ca şi în relaţiile economice să se acţioneze în spiritul egalităţii şi respectului reciproc. Cu prilejul întrunirii Comisiei mixte sau a Comitetului, dorim să discutăm pe larg şi să ajungem la concluzii comune în această privinţă. Am fi deosebit de mulţumiţi şi vom saluta dacă preşedintele Reagan, dacă dvs, dle vicepreşedinte, veţi acorda o atenţie corespunzătoare şi veţi încuraja realizarea acestor obiective.
George Bush: Vă mulţumesc foarte mult pentru această prezentare detaliată şi aprofundată a problemelor bilaterale (…) În ce priveşte creditele acestea CCC, dacă am înţeles bine, dle preşedinte, dvs aţi spus că nu vor mai fi necesare.
Nicolae Ceauşescu: Am spus că, dacă va mai fi nevoie să cumpărăm produse agricole, nu le vom mai lua pe baza acestui credit. Şi am să vă spun de ce. În 1981, a fost aici o delegaţie mare de congresmeni americani şi a insistat să luăm produse agricole americane în cadrul acestui credit – era vorba de unt şi alte produse agricole. Erau în delegaţie inclusiv preşedintele Comisiei pentru agricultură şi dl Percy. Noi am spus că vom analiza această problemă şi suntem interesaţi dacă vor fi condiţii avantajoase. La sfârşitul anului 1981, Departamentul de Stat sau nu mai ştiu cine, nu mai reţin exact…
Ştefan Andrei: Casa Albă.
Nicolae Ceauşescu: A dat o declaraţie în care spunea că, deşi România a solicitat produse prin sistemul CCC, consideră că nu este necesar să i se acorde şi că se dă un ultimatum României să achite 50. 000 de dolari care nu au fost achitaţi. [Ironic] Sigur, noi am înţeles că este o problemă vitală pentru Statele Unite ale Americii şi am achitat imediat cei 50.000 dolari, a căror întârziere s-a datorat faptului că undeva se încurcase evidenţa. De aceea, nu mai vrem să apelăm la acest sistem.
George Bush: Nici preşedintele Reagan, nici eu nu am urmărit această problemă foarte îndeaproape şi probabil că a fost o neînţelegere din partea mea. Din câte am înţeles eu, dimpotrivă, România ar fi dorit să ridice această problemă a creditului CCC, însă dacă nu mai doriţi astfel de credite nu este nici o problemă pentru noi. Pur şi simplu nu va mai exista o lună de negocieri care, deci, nu vor mai avea loc. Am vrut să fiu sigur că aceasta este situaţia, că nu mai doriţi credite CCC pentru că eu voi spune acest lucru ministrului Agriculturii, la înapoierea mea.
Nicolae Ceauşescu: Nu, nu mai dorim. Am luat aşa o hotărâre: chiar dacă nu vom mai avea ce să mâncăm, nu vom mai apela la credite pentru mâncare. (subl. Red.) (…) Dorim să avem relaţii foarte bune, dar ţinem mult ca aceste relaţii să se bazeze pe respectul independenţei României.
George Bush: Înţeleg foarte bine convingerile dvs şi punctul dvs de vedere, însă aş dori foarte mult ca şi dvs să înţelegeţi că şi noi avem nişte credinţe bine încetăţenite. Şi noi am avut o revoluţie pe care am dus-o la bun sfârşit. De asemenea, ori de câte ori au fost tentaţii, cum au fost cele decurgând din amendamentul Jackson-Vanik, acestea au fost ridicate în Congres, în baza aceloraşi credinţe pe care noi le avem. Este vorba de acelaşi Vanik din Ohio…
Nicolae Ceauşescu: Ştiu, ştiu. Mi-a şi spus că regretă că a venit cu amendamentul acela.
George Bush: Este foarte interesant, pentru că, după cum ştiţi şi, vă mai amintiţi, Administraţia a luat o poziţie contrară în Congres, susţinând că acest amendament este contraproductiv.
Nicolae Ceauşescu: Ştiu, ştiu, cunosc. Am văzut, însă, că Tribunalul Suprem, sau Curtea Supremă, a considerat acest amendament ca neconstituţional şi, deci, înseamnă că în virtutea acestei hotărâri este nevalid.
Ştefan Andrei: Era vorba de sistemul de votare, că trebuie să fie respins cu două treimi din voturi.
Nicolae Ceauşescu: Dar, mă rog, aceasta este o problemă care a trecut.
George Bush: Problema la care vă referiţi este în legătură cu altceva. În ce priveşte însă acest amendament Jackson-Vanik, el a fost constituţional. Era vorba de un alt amendament care punea sub semnul întrebării dreptul Congresului de a se opune prin veto unei hotărâri a preşedintelui.
Nicolae Ceauşescu: Sperăm că vom soluţiona această problemă. Oamenii de afaceri americani doresc să aibă o siguranţă pe mai mulţi ani. Nu se poate face o colaborare pe termen lung, dacă în fiecare an aceasta este pusă în discuţie.
George Bush: Ceea ce aţi menţionat dvs, dle preşedinte, se referă la o altă problemă şi anume, la problema clauzei care este o chestiune internă şi a noastră şi a dvs. În orice caz, am înţeles că din partea dvs s-au luat o serie de măsuri care vor îmbunătăţi situaţia. Este evident că şi la noi se discută foarte mult cui să i se acorde clauza, pe ce perioadă ş.a.m.d. Din câte îmi dau seama, clauza este singura problemă reală în momentul de faţă. Până acum, am avut impresia că aceasta mai este corelată şi cu întârzierea unor plăţi, dar de astăzi de dimineaţă am înţeles că aceste datorii sunt achitate la termen şi nu mai este o problemă.
Nicolae Ceauşescu: Sperăm să le lichidăm într-o perioadă mult mai scurtă decât s-a discutat. Vrem să lichidăm creditele către toate statele într-o perioadă mult mai scurtă. De altfel, în SUA creditele garantate de stat sunt foarte mici!
Ştefan Andrei: 7 milioane dolari anul acesta.
Nicolae Ceauşescu: Iar creditul bancar total, de asemenea, nu este prea mare în SUA şi nu vom avea probleme să-1 plătim. De aceea, am şi hotărât să nu mai luăm nici un dolar credit, de la nimeni. Nimeni nu mai poate lua pe credit, fără aprobarea mea, nimic. Şi eu nu dau nici o aprobare!
George Bush: Înţeleg foarte bine punctul dvs de vedere, mai ales că am fost om de afaceri, dar această chestiune este şi una de libertate, în ceea ce vă priveşte. Din păcate, noi nu o să facem acest lucru. Este adevărat, nu avem datorii în străinătate, dar avem un deficit de 200 miliarde dolari, deci avem datorii faţă de cetăţenii noştri şi acest lucru ne îngrijorează.
Nicolae Ceauşescu: Când am spus că nimeni nu mai poate lua pe credit fără aprobarea mea, m-am referit la întreprinderile de stat. Dacă, însă, cetăţenii români pot să primească credite din Statele Unite ale Americii, eu nu am nimic împotrivă, dar fără garanţia statului român. Aşa că noi nu încălcăm nimănui acest drept.
George Bush: Am înţeles foarte bine pentru că îmi dau foarte bine seama ce înseamnă să nu ai datorii în străinătate. Nici noi nu avem datorii decât în interior.
(…)
Nicolae Ceauşescu: Poate pe problemele bilaterale să încheiem discuţiile?
George Bush: De acord.
Nicolae Ceauşescu: Eu sper că vom reuşi să obţinem o dezvoltare bună a relaţiilor noastre.
George Bush: De altfel şi punctul meu de vedere, care coincide cu cel al preşedintelui Reagan, este că relaţiile generale dintre ţările noastre sunt foarte bune, chiar dacă mai sunt unele probleme, pe ici pe colo. Eu sunt cu totul de acord cu dvs că pot fi rezolvate în continuare şi pot să vă asigur că nici Administraţia noastră nu doreşte, cât de puţin, să existe vreo piedică, cât de mică, în calea dezvoltării relaţiilor noastre, mai ales a celor economice.
Nicolae Ceauşescu: Eu salut acest lucru.
George Bush: La ce trecem acum? Sunteţi un mare expert şi aţi fost adânc implicat în toată această problemă a Orientului Mijlociu de-a lungul anilor. Credeţi că ar fi momentul să ne oprim puţin asupra ei?
Nicolae Ceauşescu: Da.
George Bush: Foarte pe scurt, punctul nostru de vedere este acela ca Libanul trebuie să devină o ţară independentă, fără trupe din afară, că nu mai trebuie să existe atacuri asupra Galileei de Nord care să-şi aibă baza în Liban, că trebuie să se facă progrese în ce priveşte soluţionarea problemei palestiniene, în principal pe baza planului Reagan. Dar situaţia a devenit în ultima vreme şi mai complicată, din cauza faptului că noi avem acolo o serie de trupe care trebuie să facă faţă asaltului unor forţe din interior. Mulţi dintre ostaşii noştri au fost deja împuşcaţi şi cu cât vor fi mai mulţi împuşcaţi situaţia va deveni şi mai delicată. Aş fi bucuros dacă dvs aţi avea amabilitatea să expuneţi cu privire la această problemă.
Nicolae Ceauşescu: Aş dori să menţionez, în primul rând, că nu am obiceiul să vorbesc prea diplomatic şi fără a înflori lucrurile, fără a căuta să trecem peste o problemă care este mai sensibilă. Problema Orientului Mijlociu trebuie soluţionată, pornind de la necesitatea asigurării drepturilor poporului palestinian. Libanul este urmarea nesoluţionării problemei palestiniene. Toate complicaţiile actuale din Orientul Mijlociu sunt rezultatul, de fapt, al acestei probleme. Realizarea tratatului de pace dintre Egipt şi Israel a fost posibilă datorită faptului că s-a referit la o problemă care privea numai aceste două state. Deci, dacă se doreşte realizarea în Orientul Mijlociu a păcii şi soluţionarea problemei libaneze, trebuie pornit de la necesitatea soluţionării problemei palestiniene. Dacă nu se va face acest lucru, orice soluţie nu va fi viabilă. În Orientul Mijlociu şi în rândul ţărilor arabe, va avea loc un proces de radicalizare şi de dezvoltare a unor sentimente împotriva SUA.
George Bush: Într-adevăr.
Nicolae Ceauşescu: Recent am avut o convorbire cu preşedintele OEP, Arafat, în Bucureşti. OEP şi preşedintele Arafat reprezintă, la palestinieni, singurul organism care poate să acţioneze în rândul palestinienilor pentru soluţionarea acestor probleme. Cred că Administraţia SUA greşeşte refuzând să ia în considerare OEP şi pe Arafat, menajând în acest fel Israelul sau mai bine zis guvernul israelian. Noi am discutat şi cu Israelul aceste probleme. La 15 august, a fost în România ministrul de externe israelian, Shamir şi am discutat din nou aceste probleme. Este nevoie de un şoc. În orice boală lungă, dacă nu intervine un şoc, atunci nu se produce însănătoşirea. Şocul acesta poate să nemulţumească pe unii în Israel, dar îi va aduce la realitate (…) Noi cunoaştem eforturile pe care le depun Statele Unite ale Americii pentru a se ajunge la o înţelegere. Folosind posibilităţile noastre, încercăm să discutăm cu oamenii politici cu care avem relaţii — şi dintr-o parte şi din cealaltă — să-i convingem că trebuie să înceteze luptele şi să asigure unitatea şi independenţa Libanului (…) Aceasta, însă, nu este decât o latură a problemei. Dacă nu se va soluţiona problema palestiniană, lucrurile, sub o formă sau alta, se vor complica din nou şi timpul va duce nu la liniştirea, ci la complicarea lucrurilor. OEP este gata să meargă la tratative, inclusiv este gata să reia convorbirile cu regele Hussein (al Iordaniei – n.r.). Există o asemenea posibilitate care ar putea să ducă la depăşirea impasului care s-a creat cu începerea tratativelor.
George Bush: Dacă îmi permiteţi, aş dori să pun o întrebare, dle preşedinte. S-a schimbat ceva, au intervenit unele schimbări care să-1 determine pe Arafat să fie de acord acum, din nou, cu reluarea convorbirilor cu regele Hussein? După cum se cunoaşte, această acţiune a fost blocată.
Nicolae Ceauşescu: A fost blocată datorită faptului că s-au ivit unele neînţelegeri legate de felul cum să se acţioneze în desfăşurarea activităţii viitoare. Între timp, Consiliul Palestinian a hotărât că este acceptabilă şi ideea unei confederaţii cu Iordania. Problema care se pune este cum să participe OEP la tratative, chiar în cadrul delegaţiei cu Iordania. Dacă aici se va găsi o soluţie, atunci s-ar putea crea condiţii pentru a putea trece la negocieri pentru soluţionarea problemelor de fond. O soluţie ar fi participarea unei delegaţii iordaniano-OEP – aceasta ar fi poate cea mai bună. Există şi o altă posibilitate: o delegaţie arabă care să aibă ca bază Iordania, dar, eventual şi alte ţări arabe, cu reprezentanţi ai palestinienilor, fără menţiunea „OEP”, care, însă, să fie agreaţi şi desemnaţi de OEP, dar nu oficial, să nu se specifice acest lucru, în practică, însă, să se accepte această soluţie. Dacă Statele Unite ale Americii ar cădea de acord cu o asemenea soluţie, s-ar putea acţiona pentru realizarea unei asemenea delegaţii. Arafat declară că este gata să accepte şi o asemenea soluţie.
George Bush: Pot să mai pun o întrebare?
Nicolae Ceauşescu: Da, sigur.
George Bush: După cum ştiţi, poziţia noastră faţă de OEP derivă nu din faptul ca OEP nu recunoaşte Israelul sub aspect diplomatic, ci din faptul că în Constituţia lor este inclusă ideea anulării statului Israel de pe hartă. Se spune, de către foarte multă lume care îl cunoaşte, că Arafat este persoana cea mai rezonabilă şi mai moderată din cadrul OEP. Acest lucru nu corespunde cu imaginea pe care o are el în Statele Unite.
Nicolae Ceauşescu: Eu îl cunosc bine, suntem în relaţii de prietenie.
George Bush: Aşa încât, eu mă întreb: ce îl împiedică pe el să spună astfel: noi nu considerăm că trebuie inclusă în Constituţia noastră această idee de distrugere a entităţii sioniste şi ca atare, şi voi, Statele Unite ale Americii, ne puteţi recunoaşte şi ne putem aşeza la masă pentru a discuta.
Nicolae Ceauşescu: Vedeţi, dacă Arafat ar fi singur, ar putea face acest lucru. Cât timp Israelul refuză să recunoască OEP nu poate face acest lucru. Mai logic ar fi ca Israelul să facă o declaraţie că este gata să recunoască dreptul palestinienilor la autodeterminare şi să trateze cu OEP.
George Bush: Ar fi un lucru foarte bun, numai că nu-i văd făcând asta.
Nicolae Ceauşescu: În momentul în care OEP acceptă tratativele cu Israelul înseamnă, de fapt, că recunoaşte existenţa Israelului. Am discutat de multe ori această problemă. Recunoaşterea reciprocă trebuie să fie rezultatul acestor negocieri.
George Bush: Înţelegem foarte bine acest lucru, numai că aceasta este o abordare a problemelor ca şi cum ar fi vorba de la stat la stat. Noi ne referim la o altă iniţiativă, la un alt pas, care putea fi pur şi simplu o declaraţie a OEP, în sensul că se elimină din Carta lor ideea de distrugere a entităţii sioniste. Dacă s-ar face acest lucru, ar însemna foarte mult pentru noi, în America şi ar fi suficient ca noi să fim de acord să discutăm cu ei. Nu este vorba de o recunoaştere a frontierelor, de un schimb de ambasadori sau de altceva, ci de a elimina din Carta lor această idee de distrugere a unei entităţi naţionale.
Nicolae Ceauşescu: Vedeţi, acum este greu de realizat acest lucru. Dar OEP propune o soluţie foarte simplă — o delegaţie arabă cu participare a reprezentanţilor palestinieni, nu OEP, ci palestinieni. Aceasta poate da posibilitatea să se depăşească acest impas.
George Bush: Sunt convins ca ar fi bună această iniţiativă, numai că atunci se ridică problema de ce noi, SUA, să avem discuţii cu palestinienii? Înţeleg foarte bine ce spuneţi dvs, însă, dacă se pune problema dacă SUA pot să joace un rol important în desfăşurarea acestor negocieri, în soluţionarea problemelor, vă pot spune că da, însă cu condiţia ca palestinienii să elimine această idee a eliminării entităţii sioniste şi a distrugerii ei. Dacă acest lucru poate fi făcut, noi, conform planului Reagan, putem începe negocierile şi putem avea un rol în desfăşurarea lor.
Nicolae Ceauşescu: Dar de ce trebuie condiţionată această problemă şi să nu găsim o soluţie care să creeze condiţii pentru a se ajunge, în final, la eliminarea acestei idei?
George Bush: Noi dorim foarte mult să realizăm acest progres şi am fi dorit ca Arafat, atunci când s-a întors din Kuweit, să fi avut aprobarea să meargă mai departe cu regele Hussein.
Nicolae Ceauşescu: El vrea acum să meargă în forma aceasta, cu o delegaţie arabă în care să intre şi reprezentanţi palestinieni, nu OEP. Deci, este o concesie foarte mare. S-ar putea avea în vedere ca la sesiunea ONU să se adopte o rezoluţie pe această problemă. Oricum, problema este înscrisă pe ordinea de zi. Arafat este de acord să contribuie la aceasta şi, în prealabil, să se pună de acord o rezoluţie acceptabilă şi pentru SUA, ca şi pentru Israel, dar care să conţină şi această idee a unei delegaţii arabe cu reprezentarea palestinienilor, lucru care, de altfel, în planul Reagan este cuprins. Adică ar trebui să se acţioneze ca în toamna acestui an să se ajungă cel puţin la un acord pentru a se putea începe negocierile. Noi vrem să discutam şi cu Israelul, după ce se formează noul guvern.
George Bush: Aveţi relaţii bune cu Shamir?
Nicolae Ceauşescu: A fost în august aici şi am discutat câteva ore, chiar şi despre o conferinţă internaţională. După ce s-a întors acasă, a declarat că nu se poate respinge ideea unei conferinţe internaţionale.
George Bush: După părerea mea, el va fi la fel de dur ca şi Begin (Menahem Begin, prim-ministru al Israelului între 1977 şi 1983 – n.r.).
Nicolae Ceauşescu: Vedeţi, totuşi Begin a încheiat pacea cu Egiptul.
George Bush: Aşa este.
Nicolae Ceauşescu: Să ştiţi, câteodată cu cei care sunt consideraţi duri se poate ajunge mai uşor la înţelegere.
George Bush: Aşa este. În orice caz, există în Israel un sentiment de ruşine în legătură cu situaţia creată în Liban, numai că acest sentiment, această situaţie se poate schimba dacă sirienii refuză să se retragă din Liban. Ştiu că sirienilor nu le place acest lucru, însă acum situaţia este schimbată – guvernul libanez a cerut în mod public, în mod oficial, sirienilor să părăsească ţara. Dacă acest lucru nu va avea loc, respectiv retragerea sirienilor din Liban, sentimentul care există în prezent în Israel şi care este în favoarea celor spuse de dvs s-ar putea schimba.
Nicolae Ceauşescu: Am spus că sunt două probleme, care au o strânsă legătură între ele, dar, totuşi, nu trebuie condiţionate una de alta. Începerea unui proces de soluţionare a problemei palestiniene ar schimba întreaga situaţie din Orientul Mijlociu. Realizarea unui acord, prin crearea unei comisii şi începerea negocierilor nu înseamnă şi soluţionarea problemei. Negocierile pot fi lungi, dar însăşi începerea lor ar produce o schimbare.
George Bush: Sunt întru totul de acord, sunt foarte puternic de acord cu dvs.
Nicolae Ceauşescu: De aceea, trebuie să ne gândim ca pe baza propunerii lui Arafat să se ajungă la o soluţie de compromis. A doua problemă care se ridică aici este că va trebui ca la procesul de pace din Orientul Mijlociu să fie asociată şi Uniunea Sovietică. Aşa cum se prezintă situaţia acum, fără Uniunea Sovietică va fi greu să se obţină paşi reali înainte. Acţiunile militare ale Israelului în Liban au creat o situaţie nouă şi poate este singurul rezultat real: ele au dus la o prezenţă militară a forţelor multinaţionale – ale Statelor Unite ale Americii, Franţei şi Italiei — şi la întărirea prezenţei sovietice. Pentru a se putea desfăşura cu succes negocieri, participarea Uniunii Sovietice este o necesitate. De aceea, găsirea unei căi acceptabile pentru palestinieni, pusă de acord, în prealabil, o rezoluţie care să definească o delegaţie arabă, din partea ţărilor arabe, cu participarea palestinienilor, ar fi un pas foarte important. Şi, probabil, că pentru a depăşi situaţia ar trebui să se ajungă, totuşi, la o conferinţă internaţională, unde să participe şi Statele Unite şi Uniunea Sovietică. După părerea mea, o soluţie numai pe baza planului de pace american nu mai este posibilă în Orientul Mijlociu.
George Bush: Vreau să vă vorbesc foarte deschis. Nu numai în Statele Unite ale Americii există dificultăţi în ce priveşte participarea Uniunii Sovietice, dar cam acelaşi sentiment există şi în foarte multe ţări arabe, unde am avut convorbiri. Aceasta este părerea mea bazată pe discuţiile pe care le-am avut în unele ţări arabe. Pe de altă parte, ca fost ambasador al Statelor Unite la ONU şi care cunosc bine mecanismul ONU, vă pot spune că trebuie ţinut seama de faptul că acolo există o majoritate emoţională. De aceea, proiecte care arată foarte bine la început, după foarte multe amendamente ajung să nu mai fie la fel de bune.
Nicolae Ceauşescu: Se poate găsi o rezoluţie pusă de acord şi să nu se vină cu o rezoluţie care să nu fie pusă de acord cu Statele Unite ale Americii.
George Bush: Este foarte important acest lucru.
Nicolae Ceauşescu: Noi suntem de acord şi vom acţiona în această direcţie, având în vedere relaţiile bune pe care le avem cu Arafat, cu OEP, cu alte ţări arabe şi cu Israelul. Cred că singura problemă în ţările arabe este să se convingă Arabia Saudită – în rest, toate ţările vor fi de acord. Egiptul va fi de acord, Siria va fi de acord, Libia este de acord, Iordania va fi de acord.
George Bush: Vor fi de acord cu participarea Uniunii Sovietice sau cu o rezoluţie?
Nicolae Ceauşescu: Nu, nu. Şi cu o participare a Uniunii Sovietice. În definitiv, într-o formă oarecare, se poate relua vechea idee. Sigur, eu nu aş mai sugera doi copreşedinţi, aş prefera un preşedinte din afara marilor puteri, dar nu este exclus nici aceasta. Însă, aceasta nu este o problemă de fond. Adică, dacă nu este acceptabilă ideea unei copreşedinţii, se poate găsi un alt preşedinte, dar cu participarea ambelor ţări şi cu participarea ONU.
George Bush: Deocamdată, până la pasul doi, cred că ar trebui să ne gândim mai bine la primul pas. Dacă îmi permiteţi, părerea mea este că dvs subestimaţi reacţia care s-ar putea ivi, dacă ne gândim să implicăm şi Uniunea Sovietică. În fond, această chestiune palestiniană a fost discutată şi în Consiliul de Securitate, are o vechime şi o abordare istorică. Nu ştiu exact dacă la Fes s-a discutat şi problema implicării Uniunii Sovietice, însă după părerea mea această idee ar îndepărta atenţia de la problema principală şi anume, de a vedea cum poate fi convins Israelul să accepte participarea OEP. Încă o dată vă spun că implicarea Uniunii Sovietice se va lovi de o opoziţie puternică nu numai în Statele Unite ale Americii şi Israel, nu numai în Arabia Saudită, dar şi în multe alte ţări arabe.
Nicolae Ceauşescu: Israelul doreşte participarea Uniunii Sovietice, nu este chiar aşa de împotrivă. Desigur, el doreşte ca aceasta să ducă şi la normalizarea relaţiilor sale cu Uniunea Sovietică. Pe plan internaţional, cred că lucrul acesta ar fi de salutat. Cred că chiar şi în Arabia Saudită. Toată lumea doreşte să se ajungă la o soluţie politică în Orientul Mijlociu.
George Bush: Cu aceasta sunt de acord.
Nicolae Ceauşescu: Şi toată lumea înţelege că Statele Unite ale Americii şi Uniunea Sovietică nu pot fi îndepărtate de la această soluţie, decât într-o singură situaţie: când Israelul ar trata direct cu OEP şi ar încheia pacea, dar şi atunci vor avea nevoie de garanţii internaţionale. Statele Unite ale Americii sunt implicate. Uniunea Sovietică este implicată. Şi nu trebuie să fie implicate numai militar, ci trebuie să-şi asume şi răspunderea de a conlucra pentru realizarea păcii.
George Bush: Pur şi simplu sunt uimit, dle preşedinte, că dvs consideraţi ţările arabe ca fiind de acord cu aceasta. Sunt, pur şi simplu, uimit să aud că, în actuala situaţie, Israelul ar fi de acord cu participarea Uniunii Sovietice. De asemenea, de faptul că Arabia Saudită sau Marocul sau ţările din Golf ar fi de acord cu acest lucru. În orice caz, este interesant ce aud de la dvs.
Nicolae Ceauşescu: Cu multe ţări am discutat această problemă.
George Bush: Tocmai de aceea sunt uimit, pentru că şi eu am discutat aceasta problemă cu ele.
(…)
Nicolae Ceauşescu: Nu ştiu cine a spus nu!
Ştefan Andrei: La Geneva, la conferinţă, toţi au spus că sunt de acord!
Nicolae Ceauşescu: La Geneva a fost o conferinţă internaţională în problema palestiniană, la care au participat toţi arabii. În documentul adoptat, se prevede o conferinţă internaţională. Inclusiv Arabia Saudită a fost de acord şi Marocul şi toţi ceilalţi. Şi au participat acolo reprezentanţi oficiali ai statelor respective, nu altcineva. Aşa că nu este ceva nou. Dar se poate încerca. Deci, să acţionăm! Sigur, nu este acum timp, dar poate ar fi bine ca reprezentanţii statelor noastre să discute cu OEP, cu alte state, ca să punem de acord, în prealabil, o rezoluţie pentru a o prezenta în Consiliul de Securitate sau în Adunarea Generală. Nu este nevoie să ia Statele Unite iniţiativa – se poate găsi un grup de state pentru aceasta.
George Bush: Mă îndoiesc că Israelul va fi de acord.
Nicolae Ceauşescu: O să discutăm şi cu Israelul. Eu cred că va fi de acord până la urmă, dacă va fi pusă de acord şi cu ei.
George Bush: Tocmai la aceasta mă gândeam şi eu.
Nicolae Ceauşescu: Deci, o rezoluţie care să fie pusă de acord, în prealabil, cu acordul Statelor Unite ale Americii, Uniunii Sovietice şi al altor state, înainte de a fi pusă în Adunarea Generală.
(…)
George Bush: Sunt cu totul de acord cu ceea ce spuneţi dvs, că există un curent tot mai mare de nemulţumire în rândul arabilor. De asemenea, nu aş avea prea multe de spus împotriva acestei idei că ar putea să existe o mai mare apropiere a unor ţări arabe, cum sunt Libia şi Siria, de partea cealaltă. Totuşi, din câte ştiu eu, din convorbirile pe care le-am avut cu conducătorii arabi, şi i-am cunoscut pe cei mai mulţi dintre ei, ei toţi îl detestă pe Gaddafi şi politica pe care el o promovează în această zonă. De aceea, eu nu cred că toate ţările arabe ar fi de acord ca Uniunea Sovietică să fie implicată în procesul de pace din Orientul Mijlociu. În orice caz, aceasta nu este o problemă care să ţină de relaţiile Est-Vest.
Nicolae Ceauşescu: Aici nu este vorba de Est-Vest. Aici este vorba că sovieticii şi americanii sunt implicaţi în Orientul Mijlociu şi, deci, o soluţie fără participarea ambelor state nu este posibilă. Sigur, din punctul meu de vedere, nu este prea bine, dar trebuie să ţinem seama de realitate, nu de dorinţe. Eu aş dori ca altfel să fie lumea, dar în politică nu putem să discutăm dorinţe, ci trebuie să vedem realităţile existente.
George Bush: Numai că, din nefericire, evenimente cum a fost doborârea acelui avion sud-coreean (un Boeing 747 al Korean Air, care zbura de la New York la Seul, a deviat de la traseu, pătrunzând din greşeală în spaţiul aerian sovietic şi a fost doborât; toţi pasagerii şi membrii echipajului -269 de persoane – au murit – n.r.) nu sunt de natură să ducă la admiterea participării Uniunii Sovietice. Am putut să mă conving de aceasta în timpul călătoriei mele în ţările Maghrebului.
(…)
Nicolae Ceauşescu: Şi pentru că tot suntem în această lume arabă, mai este o problemă. V-am comunicat, prin Ministerul Afacerilor Externe, unele considerente legate de relaţiile cu Libia. Sigur, nu vreau să facem o discuţie pe această problemă, dar să ştiţi că cu Gaddafi se poate discuta şi se poate ajunge la o înţelegere. Nu este chiar un om imposibil. Noi suntem în relaţii foarte bune – în ianuarie am încheiat un tratat de prietenie.
George Bush: Este foarte interesant ceea ce îmi spuneţi. Ceea ce pot să vă spun eu, însă, despre relaţiile noastre cu Libia, este că ele se află acum la nivelul cel mai scăzut imaginabil. Mă voi gândi, însă, la ceea ce dvs. aţi spus şi voi comunica şi preşedintelui Reagan punctul dvs. de vedere. Trebuie să ştiţi, însă, că ei ne aduc nişte acuzaţii foarte urâte, şi anume, că noi am încercat să-1 asasinăm. Lucrurile se pot schimba, desigur, în viitor.
Nicolae Ceauşescu: El doreşte să îmbunătăţească relaţiile cu SUA.
George Bush: Eu am luat notă de cele spuse de dvs şi îl voi informa pe preşedintele Reagan în legătură cu aceasta, însă am vrut să vă spun numai care este situaţia şi motivul ei, adică aceste acuzaţii cu privire la încercările noastre de a-1 asasina pe Gaddafi. Consiliul pentru probleme umanitare, care depinde direct de mine, îmi spune o mulţime de lucruri în privinţa aceasta. Această chestiune pune foarte multe greutăţi în cadrul relaţiilor noastre.
Nicolae Ceauşescu: Eu cred că se poate ajunge la o înţelegere. Ei doresc să discute aceste probleme şi este bine de mers la o îmbunătăţire a relaţiilor.
George Bush: De altfel, şi alţii, în afară de dvs, tot aşa oameni pe care îi respectăm în mod deosebit, ne-au spus acelaşi lucru. Aşa că vom acorda toată atenţia acestei probleme