Senatul pune sula-n coasta Petrom
Senatorii din Comisia economica au decis, ieri, sa majoreze redeventa platita de Petrom pentru exploatarea titeiului, de la 5,6 euro la 10 euro pentru fiecare tona de petrol, desi legea pentru privatizarea companiei, preluata in 2004 de grupul austriac OMV, prevede mentinerea taxelor pana in 2014. Presedintele Comisiei, Valentin Dinescu, a declarat ca senatorii au decis ca redeventa pentru exploatare a OMV Petrom sa creasca de la 5,6 euro la 10 euro pe tona de petrol, motivand majorarea prin evolutia internationala a pretului barilului. El a sustinut ca majorarea redeventei nu va avea efecte asupra pretului carburantilor la pompa. (D.P.)