Senatul a decis. Amenzile pentru necompletarea formularului digital de intrare în România nu se plătesc. Cine le-a achitat își va primi banii înapoi
Senatul a decis ca românii să nu mai plătească amendă dacă nu au completat formularul digital de intrare în țară. Documentul le-a fost cerut cetățenilor în perioada restricțiilor, pentru a identifica potențialele cazuri de coronavirus.
Până la ieșirea din starea de alertă, românii care călătoreau erau obligați de o ordonanță de urgență să completeze un formular digital. Din moment ce informarea cu privire la această procedură nu a fost comunicată corespunzător, Senatul a decis că amenzile nu pot fi achitate.
„Se anulează amenzile contravenţionale aplicate în baza art. 4 alin. (1) din OUG 129/2021 privind implementarea formularului digital de intrare în România, neachitate până la data intrării în vigoare a prezentei legi”, au specificat autoritățile. (CITEȘTE ȘI: Adrian Alexandrov rupe tăcerea! Iubitul Elenei Udrea face primele declarații: ”Cum ar trebui să îi explic fiicei mele de ce mama ei nu e astăzi lângă ea?”)
Ce se întâmplă cu banii deja dați pe amendă
Autoritățile au lămurit cetățenii cu privire la cazul în care o persoană a apucat deja să plătească amenda pentru necompletarea formularului digital. Ca urmare, banii le vor fi restituiți în maximul 40 de zile de la data completării cererii. Procedura de restituire nu a fost încă alcătuită, dar va fi publicată în 15 zile de la aprobarea acesteia.
„Amenzile (…) care au fost achitate parţial sau în totalitate de către debitori se restituie acestora la cerere, în termen de 40 zile de la data formulării cererii. Amenzile neachitate de către debitori până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează. În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Ministerul Finanţelor Publice stabileşte procedura de restituire către persoanele sancţionate a sumelor reprezentând valoarea amenzilor contravenţionale achitate”, arată hotărârea senatului. (CITEȘTE ȘI: Marina a murit sub privirile copiilor săi, după ce rușii au bombardat Bucha. Imaginile cu Vlad, băiețelul ei, care aduce conserve cu mâncare la mormântul mamei sale au făcut înconjurul lumii)