Senatorul Vergil Chițac, confirmat cu coronavirus. Ludovic Orban: ”Mă voi izola la Vila Lac 1, toţi senatorii PNL se izolează la domiciliu. Solicităm diagnosticarea rapidă”
Senatorul PNL Vergil Chițac a fost confirmat cu noul coronavirus, după ce ieri – ceruse să fie testat. Vergil Chițac ar fi contactat virusul după ce a participat la o reuniune internațională la Bruxelles. În prezent, starea de sănătate a senatorului de 57 de ani este bună, transmit surse medicale.
După ce a revenit de la Bruxelles, senatorul Vergil Chițac nu a intrat în contact cu alte persoane și s-a izolat în locuința personală. A luat această decizie după ce a aflat că un senator francez cu care intrase în contact a fost infectat cu coronavirus. Ludovic Orban a declarat că toți senatorii PNL se vor izola la domiciliu și că solicită o dignosticare rapidă.
”Toţi senatorii PNL se izolează la domiciliu. Solicităm diagnosticarea rapidă”, a declarat Ludovic Orban, menționând că își va desfășura activitatea de la Vila Lac 1. Vergil Chițac este originar din Constanța, fiind la primul mandat ca parlamentar după ce s-a pensionat din marină cu gradul de amiral. Senatorul PNL a fost rector al Academiei Navale ”Mircea cel Bătrân”, a intrat în politică la liberali și apoi a trecut la social-democrați.
„Am cerut Ministerului Sănătății un mecanism rapid de anchetă epidemiologică în PNL. Miniștrilor și membrilor BEX PNL li se vor prelua probe pentru diagnostic rapid. Toți membrii PBN al PNL se vor izola la domiciliu. Toți senatorii PNL au obligația să se autoizoleze. Mă voi izola la Vila Lac 1 unde vom avea toate atribuțiile exercitate. Urmează să luăm o decizie pentru a vedea unde se izolează miniștrii”, a spus Ludovic Orban, conform informațiilor transmise de Digi 24.